Vrei să fi fotomodel? Vino la casting

Casting
„One Models Agency” din Bucureşti va organiza joi, 15 mai, cu începere de la ora 18.00, un casting de modele la Centrul Cultural „Poesis” de pe strada Mircea cel Bătrân, nr. 9-11 din Satu Mare. Reprezentanţii agenţiei din capitală organizează pentru prima oară casting în oraşul nostru, fiind interesaţi, în special, de fetele din Satu Mare mai ales după ce au cunoscut-o personal pe Bianca Timiş, Miss Tourism Quenn România 2013, manechina Agenţiei “Trust Models”.
Managerul Agenţiei “Trust Models”, Kariklea David ne-a declarat că selecţia de săptămâna viitoare va avea loc în cadrul unei caravane naţionale organizate de “One Models Agency”, acţiune la care participă şi cei de la Infofashion.ro. Astfel, sătmărencele au şansa să fie selectate nu numai pentru o carieră în modeling în cadrul agenţiei din capitală ci şi pentru Concursul New Models Contest România 2014, având şanse de a fi printre cele 12 finaliste ale competiţiei. Marele premiu al acestui concurs este un contract în valoare de 50.000 de euro ce va fi încheiat cu o cunoscută agenţie internaţională, iar finala va fi jurizată de reprezentanţii unor agenţii din Paris, New York şi Milano.
“Din cadrul Agenţiei One Models, la casting va veni Oana Teodorescu. Va mai fi prezent Mircea Seceleanu de la Infofashion.ro respectiv Ruben Stir, fotograf editorial. La casting se pot prezenta şi fetele de 170 cm care mai au şanse să crească în înălţime, având vârsta de 13-14 ani. Cum ziceam, cei de la One Models fac casting pentru concurs, însă caută şi fete noi pentru agenţia lor, respectiv pentru concursul de frumusete organizat anual de către Infofashion.ro. Aşadar, merită o încercare. Nu vin în fiecare zi agenţii de top în orăşelul nostru”, a declarat Kariklea David.
La casting se aşteaptă participarea fetelor cu vârsta de peste 13 ani şi cu înălţimea de cel puţin 172 cm (dar şi cele de 170 cm care mai au şanse să crească) cu sau fără experienţă în modeling. Totodată, sunt aşteptaţi şi băieţii, cu înălţimea de peste 183 cm care doresc să devină manechini în cadrul “One Models Agency”. Este important de precizat că nu se percep nici un fel de taxe de înscriere sau de participare.
Cei interesaţi sunt rugaţi să se prezinte la casting cu ţinuta la alegere, iar fetele fără machiaj. Selecţiile sunt organizate sub forma unor castinguri tehnice, fără public, sub forma unor interviuri.
Mai multe informaţii despre “One Models Agency” puteţi găsi accesând blog-ul agenţiei: http://blog.onemodels.ro/archives/category/evenimente-de-moda/new-models-romania.
“One Models Agency” este una dintre agenţiile de top din România. Înfiinţată în 1999, “One Models Agency” a descoperit şi promovat top modele precum: Laura Gorun, Cornelia Tat, Anca Tiribeja, Mădălina Ghenea, Simona Bitiuşca, Ştefania Constantin şi Alexandra Timo.

Un Comentariu la "Vrei să fi fotomodel? Vino la casting"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.