Un bărbat de 32 de ani şi o femeie de 45 de ani au fost răniţi vineri (9 mai) seara într-un accident de circulaţie ce a avut loc pe Bulevardul Octavian Goga din Satu Mare.
Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, Camelia Cosma, conducătorul unui Skoda Fabia, un tânăr de 18 ani a pătruns cu maşina pe contrasens şi a intrat într-un Matiz care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, şoferul Matizului şi pasagera din maşina acestuia au fost răniţi. Cele două victime au fost transportate la spital în vederea efectuării unor investigaţii medicale.