Tumoră vasculară cu risc chirurgical ridicat, operată la Satu Mare

Alexandra-Sulincean

Alexandra Sulincean din Arad şi-a recăpătat şansa la o viaţă normală în urma unei operaţii efectuate de dr. Galajda Zoltan, şeful Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare. Cazul tinerei de 15 ani a fost prezentat de dr. Galajda în cadrul unei conferinţe de presă organizate azi, 6 mai. Potrivit specialistului, operaţia efectuată la Satu Mare reprezintă o premieră şi plan naţional, având în vedere complexitatea cazului.
Alături de dr. Galajda la conferinţa de presă a participat şi conducerea Spitalului Judeţean Satu Mare.
Alexandra Sulincean s-a născut cu o malformaţie congenitală vasculară (un hemangiom) care a ajuns la dimensiuni uriaşe. Tumora ocupa practic abdomenul, bazinul şi a pătruns şi în coloana vertebrală prin vasele care irigă măduva spinării.
Boala a devenit simptomatică în urmă cu doi ani când în urma unei căzături a fost depistată o tumoră, aşa zisă pulsatilă pe suprafaţa fesei drepte. Investigaţiile efectuate au relevat faptul că de fapt malformaţia ocupă şi bazinul, partea posterioară a abdomenului şi pătrunde în canalul vertebral comprimând nervii care pornesc din măduva spinării. Pe lângă riscul de a genera o hemoragie fatală, din cauza atingerii măduvei, durerile pacientei au devenit insuportabile, şi au început să apară semne de pareză (mers dificil). Acum câteva săptămâni pacienta a fost transportată în comă la secţia de reanimare din Timişoara.
În decursul celor doi ani familia Alexandrei a contactat centre renumite cum ar fi Clinica AKH din Viena, o clinică din Turcia precum şi un centru medical din Bucureşti. În cele din urmă bolnava a fost imediat acceptată de Centrul de Diagnostic “Neuromed” din Timişoara.
Bolnava a fost imediat acceptată de Centrul de Diagnostic “Neuromed” din Timişoara. Datorită examinării efectuate de echipa din Debrecen condusă de dr. Toth Judith, s-au putut identifica cu precizie acele vase care alimentau tumora. Din cauza riscului operator crescut, directorul Institutului de Chirurgie din Debrecen nu a aprobat efectuarea acestei intervenţii, în ciuda faptului că directorul Societăţii “Terapeutica” a fost de acord să sponsorizeze intervenţia până la o suma de 20.000 de euro. De asemenea, copiii şi a părinţii de la şcoala unde învăţa Alexandra au adunat aproape 4.000 de euro pentru ca pacienta să poată fi investigată şi operată.
În aceste condiţii dr. Galajda a decis ca operaţia să fie efectuată de urgenţă în Compartimentul de Chirurgie Cardiovasculară din Satu Mare. S-au oferit voluntari pentru a face parte din echipa operatorie şi anume, dr. Alexandru Cornea de la Institutul “C. C. Iliescu” Fundeni (chirurg cardiovascular) şi dr. Dorin Arhire, medic anestezist chirurgie cardiovasculară. La operaţie au participat şi medicul anestezist de chirurgie cardiacă de la Satu Mare, dr. Traianela Ionescu şi asistentele secţiei.
Operaţia a fost efectuată pe data de 29 aprilie şi a durat aproximativ 5 ore. Emoţiile echipei au fost mari la trezirea pacientei întrucât operaţia s-ar fi putut solda cu leziuni medulare ireversibile şi implicit paralizie. În prezent Alexandra este într-o stare bună, şi-a redobândit mersul, nu are dureri, i-a dispărut tumora pulsatilă din zona fesieră. În afară de cei care au ajutat-o pe Alexandra, costurile operaţiei au fost suportate de Societatea Medicala “Terapeutica” şi de Consiliul Judeţean Satu Mare.
Dr. Galajda spune că, având în vedere evoluţia favorabilă a pacientei, tânăra va fi externată cel mai probabil miercuri (7 mai) dimineaţă după care va trebui să urmeze un tratament de recuperare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.