Încă o amânare în dosarul pedofilului Adrian Nistor

parinti-copil-abuzat
La Judecătoria Satu Mare a avut loc azi, 6 mai un nou termen în dosarul lui Adrian Nistor, tânărul acuzat de corupţie sexuală. Vă reamintim că în vara anului trecut (2013) acesta a abuzat sexual un copilaş de doar 7 anişori. După ce Nistor l-a speriat că dacă îi va povesti cuiva cele întâmplate va muri, copilul a acceptat să păstreze tăcerea însă la un moment dat adevărul a ieşit la suprafaţă. Cazul a ajuns în atenţia opiniei publice la sfârşitul anului trecut.

Nistor a lipsit de la şedinţa de azi, la proces fiind prezente doar avocata acestuia şi bunica pedofilului. După ce a fost audiată o femeie din cercul de cunoscuţi al pedofilului, adusă cu mandat, avocata lui Nistor a cerut încă o amânare solicitând instanţei să-i citeze pe bunica pedofilului şi o altă persoană, o femeie apropiată lui Nistor.

Totodată, apărătorul părţii vătămate a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din “corupţie sexuală” în “agresiune sexuală”, propunere ce va fi luată în calcul de către instanţă. Potrivit avocatei probele existente la dosar sunt destul de concludente pentru a susţine schimbarea încadrării juridice a faptei. În cele din urmă procesul a fost amânat pentru data de 3 iunie.

“Să dea bunul Dumnezeu să se facă dreptate copilaşului că vedeţi în Satu Mare se înmulţesc cazurile de pedofilie pentru că aceştia nu au frică, deoarece ştiu că nu păţesc mare lucru. Pentru ca să duci la bun sfârşit un astfel de proces îţi trebuie nervi de oţel, răbdare, timp şi foarte multe … ca să ce? În data de 8 aprilie seara, în jurul orei 19.00, fiind sub influenţa drogurilor cât şi a alcoolului, Nistor a făcut un scandal monstru la care am fost nevoit să sesizez organele de Poliţie care l-au amendat. Poliţiştii au spus că Nistor e abonat săptămânal la amenzi din partea Poliţiei pentru scandaluri. Toată lumea ştie că nu-i pot face nimic în afară de amendă. Sunt ferm convins că cineva îi ţine spatele !!!”, a declarat cu amărăciune unul dintre părinţii copilului.

httpv://youtu.be/aB0gkwSeX1M

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.