USL a renăscut la Satu Mare

govor-silaghi-coica
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute azi, 5 mai la sediul PSD de pe strada Ştefan cel Mare, preşedinţii organizaţiilor judeţene şi municipale Satu Mare a formaţiunii politice, Mircea Govor şi Dorel Coica, împreună cu proaspătul social-democrat Ovidiu Silaghi au transmis mesaje de unitate la nivelul USL care, potrivit celor trei oameni politici „funcţionează bine la nivelul judeţului Satu Mare”.

„Azi este relansarea USL la nivelul judeţului Satu Mare. De aici porneşte din nou acea forţă politică, adică USL, care a fost acum doi ani şi care mai există la Satu Mare”, a declarat Mircea Govor.

În luarea de cuvânt, Ovidiu Silaghi a explicat că PNL nu va reuşi să depăşească, la alegerile europarlamentare scorul de 20% pe care şi l-a propus Antonescu „şi astfel Crin va trebui să-şi dea demisia, aşa cum a promis”.

„Pe USL nu se poate candida deoarece a fost contestat de unii dintre foştii mei colegi, şi este motivul pentru care nu se poate face acest lucru la Satu Mare. Dar dorim să transmitem următorul mesaj: USL la Satu Mare continuă să existe şi asta se vede foarte bine în rezultatele pe care administraţia locală le are atât în oraş cât şi în judeţul Satu Mare” spune Silaghi.
Fostul ministru al Transporturilor a explicat presei de ce a ales să plece din PNL şi să se înscrie în PSD după 25 de ani de activitate în cadrul Partidului Naţional Liberal.

„Am avut două momente foarte grele. Am avut de ales între a părăsi PNL după 25 de ani de activitate, eu fiind membru fondator al acestui partid în judeţul Satu Mare sau a nega rezultatele guvernării USL şi a programului de guvernare. Vreau să vă spun că eu am participat la întocmirea programului de guvernare împreună cu domnul ministru Niţă şi îmi vine extrem de greu acum să mă dezic de ceeea ce eu am scris şi semnat cu mâna mea. Consider că USL are un viitor nu numai în Satu Mare ci şi în România, şi am convingerea că se va reface, mai devreme sau mai târziu, dar cu siguranţă până la alegerile prezidenţiale. Fiind între cele două dileme, am ales să candidez în Colegiul 2, cu atât mai mult cu cât am fost încurajat de primul ministru Victor Ponta, de preşedintele Mircea Govor şi de preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD, Dorel Coica”, a declarat Silaghi.

Potrivit lui Silaghi, USL se poate reface în condiţiile în care creşte gradul de nemulţumire în judeţe, însă acest lucru este posibil doar fără Crin Antonescu. Această idee a fost suţinută şi de Dorel Coica potrivit căruia USL are şanse să se refacă dar fără Antonescu despre care a declarat că „îmi displace”.

3 Comentarii la "USL a renăscut la Satu Mare"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.