Bărbat împuşcat la Satu Mare

pistol

Un bărbat de 21 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost împuşcat în mai multe zone ale corpului. Victima a fost transportată la spital cu mai multe leziuni la nivelul abdomenului, toracelui, gâtului şi umărului. Tânărul a fost supus de urgenţă unei intervenţii chirurgicale. Starea victimei este critică.

Unul dintre cei doi agresori care l-au împuşcat pe tânărul de 21 de ani a fost reţinut de poliţişti. Acesta are 17 ani. Oamenii legii sunt pe urmele celei de-a treia persoane care se afla în maşină în momentul producerii tragediei.

Tragedia a avut loc azi (3 mai) dimineaţă în jurul orei 05.40 pe strada Botizului, la ieşirea din municipiului Satu Mare. Din primele investigaţii reiese că tânărul a fost împuşcat într-un taxi după care coborât din maşină şi abandonat pe asfalt. Potrivit anchetatorilor cei trei tineri au urcat într-un taxi iar când au ajuns pe strada Botizului, cel care s-a aflat pe scaunul din dreata faţă l-a ameninţat pe şofer să coboare din maşină şi să lase cheile în contact. La scurt timp, unul dintre cei trei, tânărul împuşcat, a fost coborât din maşină iar ceilalţi doi şi-au continuat drumul.

Oamenii legii au fost sunaţi de către un sătmărean care le-a spus poliţiştilor că la ieşirea din oraş, pe strada Botizului, dintr-un taxi a fost coborât un bărbat care prezintă mai multe leziuni. La faţa locului au intervenit de urgenţă poliţiştii şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJU) care a preluat victima şi a transportat-o la Spitalul Judeţean Satu Mare pentru a i se acorda îngrijiri medicale. În momentul în care a fost preluat de Ambulanţă victima era conştientă.

Ulterior un taximetrist a anunţat poliţiştii despre faptul că a fost deposedat de taxiul pe care-l conducea de către trei bărbaţi necunoscuţi pe care i-a luat în autoturism. În momentul în care au ajuns pe strada Botizului, unul dintre bărbaţi l-a ameninţat pe taximetrist cerându-i să coboare din maşină, după care aceştia şi-au continuat drumul. Ulterior, unul dintre cei trei, tânărul împuşcat, a fost coborât din maşină ceilalţi doi continuându-şi deplasarea. La scurt timp taxiul a fost găsit incendiat pe raza localităţii Mărtineşti.

Unul dintre agresori, un tânăr de 17 ani a fost identificat şi prins de către poliţişti. De asemenea, a fost identificată şi victima. Oamenii legii sunt pe urmele celei de-a treia persoane implicate în incident.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.