Dumitru Podac(foto stânga) din Moişeni a câştigat două medalii, una de argint şi una de bronz, în cadrul Concursului Naţional de skandenberg de la Codlea (lângă Braşov). Competiţia la care au participat 400 de concurenţi din toată ţara s-a desfăşurat în perioada 12-13 aprilie.
În urma rezultatelor obţinute la Codlea, Dumitru Podac s-a calificat în lotul naţional care va reprezenta România la Campionatul European din Azerbaijan şi la cel Mondial ce va fi organizat în Lituania.
În prima zi a competiţiei (sâmbătă, 12 aprilie) a avut loc concursul pentru braţul stâng, unde Dumitru Podac a obţinut medalia de argint. Duminică, 13 aprilie s-a desfăşurat concursul pentru braţul drept, unde sportivul nostru a urcat pe a treia treaptă a podiumului, obţinând medalia de bronz.
„Sâmbătă, 12 aprilie au fost luptele pe braţul stâng unde am cucerit medalia de argint. După multe meciuri foarte disputate, în drumul meu spre finală l-am eliminat pe campionul de anul trecut. La cei 21 de ani, am fost cel mai tânăr din categoria mea (100 kg seniori). Sunt foarte bucuros de acest rezultat. Datorită locului ocupat m-am calificat în primii zece sportivi români. De asemenea, m-am calificat în lotul naţional al României pentru Campionatul European şi cel Mondial. Pe braţul drept am cucerit medalia de bronz. În semifinală l-am întâlnit pe campionul din ediţia trecută, dupa ce l-am învins pe braţul stâng, era încă o provocare pentru mine, am pierdut la limită dar sunt bucuros că avansez. Medaliile le dedic fratelui meu Ionuţ şi echipei mele care mă susţine”, a declarat pentru Sătmăreanul, Dumitru Podac.