Pentru a aduce la cunoştinţa beneficiarilor ultimele noutăţi în domeniul agricol, conducerea APIA Satu Mare organizează în aceste zile mai multe întâlniri cu fermierii din judeţ.
În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate azi, 28 aprilie, directorul APIA Satu Mare, Gabriel Leş a declarat că reprezentanţii instituţiei pe care o administrează vor avea întâlniri cu fermierii marţi, 29 aprilie la Livada, Certeze şi Turţ iar miercuri, 30 aprilie vor fi prezenţi în Carei şi Tăşnad.
Întâlnirea de la Livada va avea loc de la ora 09.00, la Staţiunea de cercetare din localitate. La ora 12.00, specialiştii APIA se vor întâlni la Primăria din Certeze cu fermierii din localitate iar de la ora 14.00, se vor afla în Turţ, unde au organizat o întâlnire cu fermierii, tot la sediul Primăriei din comună.
Miercuri, de la ora 10.00, reprezentanţii APIA Satu Mare vor fi prezenţi la Societatea Agricolă „Înfrăţirea” din Carei, iar de la 13.30 în Sala „Caritas” din Tăşnad.