“• A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 25 mai, iar PMP abordează această campanie cu convingerea că va primi încrederea și voturile multor români.
• Programul cu care Mișcarea Populară vine în fața cetățenilor este axat pe următoarele elemente de bază: susținerea unei justiții independente, crearea de locuri de muncă, sprijinirea agriculturii, reducerea impozitelor și taxelor, reindustrializarea României, întărirea parteneriatului americano-european și apropierea României și Republicii Moldova în interiorul Uniunii Europene.
• Toate aceste puncte urmăresc crearea unei Românii mai puternice, mai prospere, mai corecte, o Românie așa cum ne-o dorim cu toții.
• PMP intră în prima sa competiție electorală; suntem cel mai nou partid de pe scena politică, aducem un suflu proaspăt şi mișcăm România în direcţia valorilor europene.
• Sloganul nostru electoral este RIDICĂM ROM NIA, alături de care stă mesajul MIȘCAREA FACE SCHIMBAREA. PMP este un partid dinamic, un partid al schimbării, care se adresează în primul rând celor care își doresc o schimbare, o ruptură cu vechiul mod de a face politică. PMP deschide politica spre cetățenii pe care vechile partide de multe ori i-au neglijat, deși totdeauna au vorbit în numele lor.
• PMP este singurul partid – partener al președintelui Traian Băsescu. Susținem viziunea și proiectele președintelui și ne propunem să le continuăm. Îi îndemnăm pe toți românii care au încredere în președintele Băsescu să vină alături de noi. Dacă aveți încredere în președinte, votați Mișcarea Populară!
• Suntem singurul partid care creşte electoral, depăşind deja 10% în sondaje şi continuându-şi ascensiunea. Asta dovedeşte că suntem partidul care atrage românii care în ultimii ani au stat departe de politică.
• PMP are oameni bine pregătiţi, care au realizări profesionale și administrative autentice. Dovedim acest lucru prin lista pentru alegerile europarlamentare, pe care se regăsesc oameni valoroşi și cunoscuți.
• Lista noastră conține pe primele locuri oameni precum Cristian Preda, Siegfried Mureşan, Teodor Baconschi, Cristian Petrescu, Daniel Funeriu sau Ruxandra Dragomir. Sunt oameni integri, care au demonstrat că ne pot reprezenta cu succes în afara ţării.
• Avem cea mai bună echipă pentru alegerile europarlamentare și îi asigurăm pe români că oamenii noștri îi vor reprezenta cu cinste în Parlamentul European.
• În același timp, PMP consideră că alegerile europarlamentare din 25 mai trebuie să fie și un semnal pe care românii îl dau împotriva guvernului Victor Ponta. Mișcarea Populară face un apel la toți românii să sancționeze prin vot această guvernare incompetentă, coruptă și leneșă. Îi îndemnăm pe toți românii să vină la vot pe 25 mai ca să arate că România nu este a PSD-ului, că românii nu sunt servitorii baronilor locali PSD și că PSD nu poate face tot ce vrea în această țară.
• Avem încredere că alegerile europarlamentare vor aduce un scor foarte bun pentru PMP și, în același timp, vor demonstra că PSD poate fi învins de electoratul de centru-dreapta. Această înfrângere a PSD va fi primul semn al prăbușirii stângii și va pregăti terenul pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, pe care PSD le va pierde. PSD este partidul înapoierii României, iar fără PSD România are șanse mult mai mari la dezvoltare și prosperitate.
Secretar regional PMP
Preşedinte PMP Satu Mare
Dr. Laura Diana BOTA”.
Un Comentariu la "PMP -MIȘCAREA FACE SCHIMBAREA !!!"