Se caută preşedinţi de secţii de votare în Colegiul 2

prefect
În cadrul alegerilor parlamentare parţiale din Colegiul 2, pentru cele 28 de secţii din municipiul, reşedinţă de judeţ ar fi nevoie de 56 de persoane pentru funcţiile de preşedinte şi locţiitor ai secţiilor de votare. La nivelul comunelor aparţinătoare acestui colegiu nu sunt probleme prea mari, însă pentru cele 56 de locuri din municipiul Satu Mare sunt doar 14 persoane înscrise.

Vă reamintim că alegerile parlamentare parţiale pentru Colegiul 2 se vor desfăşura în data de 25 mai, în paralel cu scrutinul pentru europarlamentare.

În cadrul şedinţei organizate azi, 23 aprilie cu primarii localităţilor care fac parte din colegiul electoral nr. 2, prefectul Eugeniu Avram a făcut un apel către sătmăreni să se înscrie pentru funcţiile vacante de preşedinte şi locţiitor. În afară de primarii unităţilor administrativ-teritoriale aparţinătoare Colegiului 2, la şedinţă a participat şi preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie (BEC) pentru alegerile parlamentare parţiale, judecătorul Gelu Coman.

Potrivit prefectului, pentru alegerile pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 2 vor fi amenajate 64 de secţii de votare, dintre care 28 în municipiul, reşedinţă de judeţ. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut câteva precizări şi cu privire la amplasarea secţiilor de votare. „În vederea reducerii costurilor este indicat să amenajaţi secţiile de votare petru Parlamentul României şi pentru europarlamentare în aceeaşi clădire, însă în spaţii diferite. Astfel, cele două secţii vor putea fi păzite de acelaşi personal. În ceea ce priveşte funcţiile de preşedinte şi locţiitor ai secţiilor de votare doritorii trebuie să aibă cel puţin studii medii şi să nu facă parte din niciun partid politic”, a declarat prefectul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.