Peste 2.200 de câini înscrişi la „International Dog Show” Satu Mare

dog-show5

2.228 de câini din peste 160 de rase vor evolua în cadrul celei de-a XXXVII-a ediţii a expoziţiei-concurs „International Dog Show” 2014, eveniment organizat la acest sfârşit de săptămână în Satu Mare. Expoziţia-concurs se va desfăşura sâmbătă, 26, respectiv duminică, 27 aprilie în Piaţa „Rex” din Micro 17. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă de la ora 10.00.

În cadrul expoziţiei-concurs vor evolua câini din: România, Ungaria, Slovacia, Polonia, Cehia, Ucraina, Croaţia, Norvegia, Danemarca, Serbia, Franţa, Italia, SUA, Austria, Anglia, Suedia, Puerto Rico, Finlanda, Germania, Rusia, Irlanda, Letonia, Spania şi Elveţia.

Juriul care va evalua câinii înscrişi în competiţie este alcătuit din arbitri veniţi din: Italia, Serbia, România, Rusia, Germania, Ungaria, Ucraina şi Austria.

Evenimentul canin este organizat de Asociaţia Chinologică din România, filiala Satu Mare.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.