Universitatea Cluj-CSM Satu Mare: 33-32

handbal
Handbaliştii de la CSM Satu Mare au pierdut joi, 17 aprilie meciul jucat în deplasare, în compania Universităţii Cluj cu scorul de 33 la 32. Partida a contat pentru etapa a XVIII-a a Diviziei A, Seria B la handbal masculin.
Echipa antrenată de Nicolae Istrate s-a impus în prima parte a meciului intrând la vestiare cu un avans de 4 goluri (12-16). Situaţia s-a schimbat în minutul 53, moment în care CSM Satu Mare conducea cu scorul de 25-29. Nemaiavând nimic de pierdut gazdele au ieşit în atac, reuşind ca în minutul 58 să se apropie la doar două goluri de echipa noastră (30-32). În minutul 59 tabela de marcaj arăta un scor egal (32-32), pentru ca în ultimele secunde clujenii să beneficieze de o aruncare de la 7 metri pe care au transformat-o fără probleme. Astfel, scorul final a fost de 33-32 în favoarea clujenilor.
Pentru CSM Satu Mare au marcat: Jurj (11 goluri), Ungar (8), Clipea (5), Morar (4), Pop (3) şi Mateş (1).
În urma înfrângerii suferite în meciul cu Universitatea Cluj, CSM Satu Mare a coborât o poziţie în clasament, situându-se în prezent pe locul VI.
În următoarea etapă CSM Satu Mare va juca acasă cu Naţional Sighişoara. Meciul va avea loc în 28 aprilie, de la ora 11.00 în Sala de sport a LPS de pe strada Ady Endre.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.