Liberalii au împărţit peste 250 de pachete cu ocazia Sărbătorilor Pascale

liberali-cadouri

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale membrii Partidului Naţional Liberal (PNL) Satu Mare au dorit să-i bucure pe cei cu care soarta a fost mai puțin darnică.
Membrii organizației sătmărene și-au îndreptat astfel atenția către cei cu o situaţie grea, familii cu mai mulţi copii şi vârstnici.

Poveştile lor impresionante de viaţă au avut puterea de a întări în inimile tuturor celor care s-au implicat în această campanie sentimentul de dragoste şi responsabilitate faţă de aproapele nostru. Liberalii au pus mână de la mână pentru a aduce un pic de bucurie în sufletele celor greu încercaţi de soartă.

În cursul zilei de azi, 18 aprilie au fost împărţite peste 250 de pachete în judeţ conţinând produse tradiţionale precum pască, şuncă şi cărnaţi. PNL Satu Mare a încercat să facă aceste zile de sărbătoare să nu fie zile simple din calendar şi aceste familii să simtă magia Învierii Domnului Iisus Hristos.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.