Principele Nicolae s-a întâlnit azi cu oamenii de afaceri sătmăreni

principele-nicolae-sm
„Dezvoltarea culturii ecologice şi economice şi valorificarea cerinţelor unice pe care le-am văzut în aceste două zile în Ţara Moţilor şi Ţara Oaşului pot fi lucrurile care să scoată în evidenţă judeţul dumneavoastră în ochii Uniunii Europene. Infrastructura turistică poate, cu mici investiţii, să ducă la o creştere semnificativă a numărului de vizitatori şi a nivelului de trai din zonele rurale. Vă asigur încă o dată că iniţiativele dumneavoastră de promovare economică locală vor găsi un partener real şi atent în familia regală a României”.

Declaraţia îi aparţine Alteţei Sale Regale Nicolae, Principe al României şi a fost rostită în cadrul întâlnirii pe care a avut-o azi, 10 aprilie, cu oamenii de afaceri din judeţul Satu Mare. Evenimentul s-a desfăşurat la Camera de Comerţ, cu începere de la ora 11.00.

Totodată, principele a subliniat faptul că familia regală s-a implicat şi până în prezent în promovarea firmelor româneşti, în special a celor din sectorul cerealier şi a vinurilor, dar că se aşteaptă propuneri şi din partea mediului de afaceri sătmărean.

În cadrul întâlnirii a avut loc şi prezentarea programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, susţinută de consilierul OTIMMC Cluj, Cristian Raţiu.

Întâlnirea de azi a fost organizată de Consiliul Judeţean, Camera de Comerţ, Asociaţia Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord-Vest şi Asociaţia Camera Meşteşugarilor Satu Mare.

Un Comentariu la "Principele Nicolae s-a întâlnit azi cu oamenii de afaceri sătmăreni"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.