O delegaţie sătmăreană a efectuat o vizită de lucru în Germania

primarie-coica
O delegaţie alcătuită din conducerea Primăriei municipiului, reşedinţă de judeţ, conducerea SC Apaserv SA şi a Forumului Democrat German Satu Mare a efectuat o vizită în Germania. Vizita de lucru a fost efectuată la invitaţia cetăţeanului de onoare a municipiului Satu Mare, Helmut Berner.

Detalii cu privire la această vizită au fost prezentate de către membrii delegaţiei sătmărene în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate azi, 2 aprilie în sala de şedinţe a Consiliului Local.

Directorul SC Apaserv SA, Dan Stegerean a declarat că delegaţia a vizitat în oraşul Ulm una dintre cele mai moderne staţii de epurare din Germania. La rândul lor, reprezentanţii Formului Democrat German Satu Mare au vorbit despre proiectele sociale pe care doresc să le implementeze şi la nivelul municipiului nostru.

Primarul Dorel Coica, prezent la întâlnirea cu presa a declarat că a rămas impresionat de una dintre grădiniţele vizitate de delegaţie, unitate de învăţământ frecventată atât de către copii sănătoşi cât şi de preşcolari cu dizabilităţi. Edilul spune că doreşte să construiască o asemenea grădiniţă şi la Satu Mare având în vedere că imobilul este făcut din lemn şi astfel nu ar implica costuri foarte mari.

În altă ordine de idei, Coica a declarat că a avut o întâlnire şi cu un om de afaceri italian care doreşte să investească într-o fabrică de prelucrat material plastic în Satu Mare şi care va crea astfel aproximativ 40 de locuri de muncă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.