Un sătmărean s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei după ce a sunat la Poliţie reclamând că i-a fost furată maşina. Din ancheta desfăşurată de oamenii legii a reieşit că de fapt maşina este în proprietatea mătuşii bărbatului, iar autoturismul se află la femeie şi nu a fost furat.
Vineri (28 martie) seara, Attila M., a sesizat la Poliţie faptul că maşina marca Audi pe care cu puţin timp în urmă o parcase în apropierea zonei în care locuieşte a fost furată. În urma anchetei desfăşurate de poliţişti a reieşit faptul că bărbatul nu este proprietarul maşinii şi că de fapt autorismul este a mătuşii acestuia, Ana M.
Poliţiştii i-au recomandat bărbatului să o contacteze pe mătuşa sa dar acesta a refuzat, ceea ce i-a pus pe gânduri pe anchetatori. În urma investigaţiilor efectuate oamenii legii au stabilit că autoturismul nu a fost furat ci se află la proprietara de drept, respectiv mătuşa reclamantului, care a luat autoturismul întrucât între ea şi reclamant s-au iscat neînţelegeri, despre care bărbatul le-a spus anchetatorilor abia după ce aceştia au stabilit situaţia de fapt.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amenda de 1.000 de lei pentru alarmarea Poliţiei fără un motiv întemeiat.