În cadrul unei conferinţe de presă susţinute azi, 1 aprilie, fostul viceprimar al comunei Păuleşti, Zenoviu Bontea a adus acuze grave primarului Iosif Nagy (din Păuleşti) dar şi prefectului judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, susţinând că „se pregăteşte un mega jaf imobiliar din bani publici”, în valoare de peste 6 milioane de lei.
Acesta spune că „mega jaful” se pregăteşte „cu girul prefectului filo PSD-ist, doctorul veterinar Eugeniu Avram” motiv pentru care Bontea a cerut demisia reprezentantului Guvernului în teritoriu, a primarului din Păuleşti dar şi a secretarei comunei, Eva Sava.
Acesta susţine că în comuna Păuleşti există probleme grave de fond funciar, în prezent fiind pe rol 250 de procese. Fostul viceprimar spune că edilul Iosif Nagy şi secretara comunei Eva Sava, cu girul prefectului au întocmit o serie de documente pregătindu-se „despăgubiri halucinante”, de milioane de euro, din bani publici.
Bontea susţine că „am fost şi sunt împiedicat să-mi exercit funcţia de viceprimar al comunei Păuleşti deoarece eu nu pot tolera ca pentru 21 de hectare să se acorde despăgubiri de 6.112.351 de euro, din bani publici. De asemenea, nu pot accepta restituirile ilegale de terenuri din domeniul public. Amintesc în acest sens: terenul de fotbal al comunei, curtea dispensarului, curtea Căminului Cultural sau cea a Primăriei. Nu pot tolera ca bugetul local al comunei Păuleşti să fie jefuit cu 1.300.000 lei reprezentând consumul de carburant pe anul 2012, în condiţiile în care nicio comună din judeţ nu depăşeşte 400.000 lei”.
2 Comentarii la "Fostul viceprimar din Păuleşti cere demisia prefectului Eugeniu Avram"