SERI POZITIVE – „Despre puterea magică a îmbrăţişării … şi alte binefaceri care mi-au schimbat viaţa”

imbratisare
„Despre puterea magică a îmbrăţişării … şi alte binefaceri care mi-au schimbat viaţa” este tema lunii aprilie în cadrul „Serilor Pozitive” organizate la Satu Mare. Evenimentul se va desfăşura în data de 8 aprilie, în intervalul orar 18.00-20.00, la sediul Asociaţiei „Consult Scolari” de pe strada Aurel Vlaicu, nr. 151. Invitata serii este sociologul Felicia Hrihorişan.

„Nu judeca fiecare zi după recoltele pe care le culegi, ci după semințele pe care le-ai sădit!” (R.L. Stevenson).
Gândindu-ne mereu la ceea ce avem, acum și aici pe pământ, numărându-ne continuu banii din conturi, averile materiale și, mai rar, pe cele spirituale, stând mai tot timpul cu ochii în jos, pironiți într-un ecran, uităm să ne îndreptăm privirea spre orizont și să facem pași în direcția visată. Uităm că noi, adulții, suntem copacii, că noi producem, creștem, îngrijim cu dragoste ramurile vieții, generațiile viitoare, pe cei care ne vor lua locurile, mai mult sau mai puțin confortabile, pe care azi le ocupăm în societate … că trebuie să sădim înainte de a culege … că nu toate semințele vor deveni roadele minunate la care visăm … că drumul în sine ne poate oferi bucurii mai mari decât destinația însăși.

Sunt Felicia Hrihorișan și, pentru că nu pot sta pe loc, îmi dedic viața schimbării, mersului înainte, printre oameni, dar mai ales împreună cu oamenii.

Cuvântul care m-ar descrie cel mai bine este acesta: Împreună. De ce? Pentru că nu-mi imaginez viața fără a fi, a face, a alerga, a merge, a urca și a coborî, a mă juca cu copiii, a crea, a dezvolta idei și proiecte împreună cu alții.
Mă inspir de la cei ce vor să schimbe lumea, de la cei ce ies din zona de confort, părăsesc telecomanda și găsesc timp și energie pentru alții. Pentru că și eu mă număr printre ei, în mod naiv, poate, știu că pot schimba ceva în jurul meu, aș vrea să vă împărtășesc și vouă din experiențele care m-au adus în acest punct, despre oamenii care mi-au schimbat existența și despre cei cărora le-am dat mai departe, cu iubire și recunoștință, o mică parte din ceea ce viața mi-a dat.
Cine sunt eu? Am fost pe rând: asistent medical în Psihiatrie, psiholog în Armată și sociolog în Poliție. M-am oprit la această ultimă profesie/ocupație, pentru că definește cel mai bine omul din mine. Îmi place să spun că mă ocup de relații sociale și … în mare parte a timpului asta și fac. Adun oamenii împreună pentru a face schimbări în viața noastră cea de toate zilele, pentru a educa, a transmite informații, a încerca trăiri puternice, a sărbători, a ne îmbrățișa și a simți recunoștința.

Te aștept marți, 8 aprilie 2014, la „Seara Pozitivă” a lunii aprilie, ca să vorbim despre schimbările pe care și tu le poți face în viața ta și mai ales, în comunitatea ta. Te invit să înveți din greșelile mele și să te inspiri din experiențele mele pozitive. Dar, mai ales să simți puterea magică a îmbrățișării și motivele pentru care trebuie să fim recunoscători în fiecare zi.

P.S. Dacă nu poți face lucruri mari, fă lucruri mici într-un stil mare!”.
Înscrierile pentru „Seara Pozitivă” din luna aprilie se pot face aici: http://schimbarepozitiva.ro/despre-puterea-magic-a-mbr-i-rii/

La sfârşitul întâlnirii, participanţii sunt invitaţi să lase o DONAŢIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Însă, nu lăsaţi ca banii să vă împiedice să veniţi la aceste seri. Setaţi-vă intenția și toate se vor aranja pentru dumneavoastră.

Persoana de contact este Delia Danea – Psiholog&Trainer, coordonator proiect „Seri Pozitive” Satu Mare, telefon 0745 – 612899, e-mail: contact@viata-un-dar.ro

Proiectul „Seri Pozitive” este iniţiat de Asociaţia „Schimbare Pozitivă” din Cluj cu scopul de a crea un cadru de întâlnire şi împărtăşire de informaţii pe teme bine definite conduse de oameni cu experienţă. Participând la astfel de întâlniri puteţi găsi soluții la problemele care vă frământă, puteţi socializa şi cunoaște oameni noi sau puteţi chiar lega prietenii. Întâlnirile din Satu Mare sunt conduse de către Delia Danea, psiholog şi trainer, iar invitaţii sunt oameni din comunitate care vă pot inspira să faceţi schimbări pozitive în viaţa dumneavoastră.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.