Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef elevii din judeţ nu vor primi laptele în cadrul programului „Cornul şi laptele” până ce nu se va încheia procesul cu firma distribuitoare, SC Simultan SRL din judeţul Timiş, cea care la sfârşitul lunii ianuarie (anul curent) a îmbolnăvit 46 de elevi din Odoreu.
Ştef spune că firma în cauză a contestat în instanţă decizia CJ de a rezilia contractul de distribuire a laptelui la şcolile din judeţ şi „în momentul de faţă trebuie să aşteptăm finalizarea procesului. Dar oricum, nu avem cum să pierdem acest proces. Îmi pare rău, dar sper să mă înţeleagă sătmărenii”, a declarat şeful CJ.
Vă reamintim că după ce la sfârşitul lunii ianuarie 46 de elevi din Odoreu au ajuns la spital, conducerea CJ a solicitat firmei SC Simultan SRL să sisteze distribuirea laptelui la şcolile din judeţ. Mai mult decât atât, conducerea CJ a reziliat contractul cu această firmă, Ştef spunând la vremea respectivă că vor fi demarate procedurile pentru o nouă licitaţie.