Primăria municipiului Satu Mare, în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) şi firma SC Alpin SRL amenajează începând de azi, 21 martie puncte de colectare a grăsimilor şi uleiurilor vegetale uzate, folosite pentru gătit în gospodării.
Potrivit celor declarate de primarul Dorel Coica, începând de azi în fiecare piaţă de alimente din municipiu vor exista recipiente speciale unde se va putea colecta uleiul folosit în gospodărie. „Decât să aruncăm uleiul în locuri în care afectează mediul şi apa, rog cetăţenii să se deplaseze în pieţe şi să depună grăsimile şi uleiurile uzate, în acele recipiente”, a declarat Coica.
O campanie în acest sens a fost demarată azi de către specialiştii de la APM şi SC Alpin SRL care au împărţit pliante sătmărenilor care au trecut pe la standul amplasat în Centrul Nou al municipiului Satu Mare. Potrivit directorului executiv al APM Satu Mare, Elisabeta Bekessy, uleiurile uzate constituie un factor de poluare a reţelelor de canazare, astfel încât se impune colectarea selectivă a acestora.