În această seară (20 martie), la ora 19.00, procurorii DNA l-au reţinut pentru 24 de ore pe sătmăreanul Michael Mureşan. Acesta este acuzat de cumpărare de influenţă, dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani. Mureşan va fi prezentat magistraţilor Curţii de Apel Oradea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit procurorilor DNA, în cursul lunii mai 2013, Michael Mureşan i-a oferit vicepreşedintelui ANRP Cătălin Dumitru suma de 1.000.000 de euro din totalul de 5.213.222 euro pe care acesta ar fi urmat să o încaseze de la ANRP ca urmare a unei executării silite.
sursa foto: transilvaniareporter.ro