Laura Bota: “Refacerea USL la nivel central nu este imposibilă, dar este foarte puţin probabilă”

Laura-Bota
“Relaţiile PSD-PNL şi ipoteza refacerii USL ?
• Vedem în aceste zile tot felul de discuţii şi mesaje publice legate de menţinerea relaţiilor dintre pesedişti şi liberali.
• USL s-a rupt, iar acest lucru este eşecul personal al lui Victor Ponta şi Crin Antonescu. Victor Ponta trebuie să le explice votanţilor USL că le-a vândut o iluzie, că USL nu a fost niciodată vreo forţă a binelui, ci doar o echipă de zgomote în goană după ciolan.
• În loc să le spună oamenilor adevărul, Ponta preferă să-i mintă în continuare, persistând în încercarea penibilă de a menţine vie imaginea USL. Acesta este un comportament generat de frică; este frica aceea că PSD va fi singur în turul 2 al prezidenţialelor împotriva dreptei unite.
• Refacerea USL la nivel central nu este imposibilă, dar este foarte puţin probabilă.
• Singurul motiv pentru care ar merita să se refacă USL este acela de a plăti împreună la alegerile din 2014 pentru minciunile pe care le-au spus tot împreună la alegerile din 2012. Românii şi-ar dori să sancţioneze USL pentru dezamăgirile de catre au avut parte sub guvernarea Ponta.
• PNL rămâne un partid aflat între putere şi opoziţie. USL există în continuare în teritoriu sub forma coaliţiilor PSD-PNL în consiliile judeţene şi în consiliile locale. Nu poţi avea pretenţia că faci opoziţie credibilă cât timp zi de zi votezi alături de PSD peste tot în judeţe, cu una sau două excepţii în toată ţara.
• Noi îi îndemnăm pe românii de centru-dreapta să vină alături de PMP. PMP este un partid anti-PSD, care nu face alianţe cu PSD. PMP este un partid în creştere, care adună lângă el din ce în ce mai mulţi oameni nemulţumiţi de guvernarea PSD.
• Cine este anti-PSD se regăseşte în mesajul şi în principiile PMP, fiindcă PMP reprezintă adevărata opoziţie. Nu există o a treia cale, ceva între PSD şi PMP, ceva între putere şi opoziţie. PMP este partidul opoziţiei clare, consecvente.

Secretar regional PMP
Preşedinte PMP Satu Mare
Dr. Laura BOTA”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.