Azi, 19 martie a avut loc semnarea oficială a contractului intitulat „Lucrări de construcţii şi reabilitare reţele de apă şi canalizare în Negreşti-Oaş”, acesta fiind cel de-al VIII-lea contract de lucrări semnat în cadrul programului de investiţii „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Satu Mare”. Contractul de lucrări a fost semnat în cadrul unei şedinţe publice desfăşurate la sediul Primăriei Negreşti-Oaş.
La eveniment au participat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef, primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, directorul SC Apaserv SA, Dan Stegerean, directorul executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ADI Apă, Octavian Lazin, respectiv reprezentantul firmei constructoare, SC OMS România SRL, Florin Coşa.
Potrivit celor declarate de edilul oraşului Negreşti-Oaş, valoarea lucrărilor se ridică la suma de 25.500.000 lei, fără TVA, iar perioada de derulare a contractului este de 16 luni la care se adaugă o perioadă de notificare a defecţiunilor de 12 luni. „În cadrul acestui contract se va realiza extinderea reţelelor de apă cu peste 22 km şi reabilitarea reţelelor de apă actuale pe lungimea de 3,2 km, respectiv extinderea reţelelor de canalizare cu peste 20 km şi reabilitarea reţelelor de canalizare actuale pe o lungime de aproximativ 2 km. Totodată, se vor construi patru staţii de pompare pentru ape uzate cu aproximativ 1,5 km conductă sub presiune aferentă staţiilor de pompare. Deja căutăm surse de finanțare pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare pentru străzile care nu sunt cuprinse în acest contract”, a precizat primarul Aurelia Fedorca. Edilul a menționat că în paralel cu această investiţie este reabilitată şi extinsă staţia de epurare a apelor uzate, o investiție în valoare de 15,2 milioane lei, și stației de tratare a apei, în valoare de 20,8 milioane lei.
Lucrările cuprinse în acest contract se referă la reabilitarea şi construirea reţelelor de apă şi canalizare pentru următoarele străzi: Cornetului, Oașului, Unirii I, Tineretului, Valea Cerbului, Morii, Moților, Turului, Pieței, Viitorului, Primăverii, Arenei, Pietrosului, Tudor Vladimirescu, Zorilor, Livezilor, Pădurii, Gării, Unirii II, Magnoliei, 1 Iunie, Victoriei, Borcutului, Cartierul Decebal, Ion Creangă, Lăcrimioarelor, Mesteacănului, Popești, Vîltorii, Corni, Rozelor, Dumbrava, Salcâmilor şi Cartierul Tur.
În luarea de cuvânt, Adrian Ştef a subliniat faptul că „toate aceste lucrări se vor realiza pentru dumneavoastră şi în beneficiul dumneavoastră. Acest proiect este important atât pentru Negreşti-Oaş cât şi pentru judeţul Satu Mare. E o investiţie foarte mare, foarte importantă şi sper ca constructorul să se poată achita cu succes de acest proiect. Este un proiect care se realizează prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară constituit la nivel de judeţ. Vrem să extindem, să dezvoltăm şi să aducem condiţii europene pentru toţi locuitorii din judeţ”.
Reprezentantul firmei constructoare le-a promis celor prezenţi faptul că muncitorii vor încerca tot posibilul ca disconfortul să fie minim. „În cel mult o săptămână ne vom stabili lista de priorităţi şi vom informa prin media străzile pe care se va lucra”, a declarat Coşa. De asemenea, acesta a făcut o scurtă trecere în revistă a istoriei firmei pe care o reprezintă. SC OMS România SRL a fost înfinţată în 1915 în Germania, ia r primele lucrări în România le-a avut în anul 2000. Firma a câştigat o lucrare şi în Negreşti-Oaş, în 2003, proiect de care s-a achitat cu succes.
Primarul Fedorca a declarat că firma constructoare va veni cu un plan de desfăşurare a lucrărilor în cel mult o săptămână, iar lucrările propriu zise vor fi demarate în aproximativ o lună. Termenul de finalizare a lucrărilor prevăzute în contract este data de 31 martie 2015. La finalul prezentărilor a avut loc semnarea contractului de lucrări de către directorul Apaserv şi reprezentantul firmei constructoare.
Vă reamintim că proiectul major de investiţii „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Satu Mare”, cofinanţat din Fondul de Coeziune, are o valoare totală de 433,5 milioane lei (fără TVA) şi este derulat de SC Apaserv SA în perioada 2011-2015. Contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene (UE) reprezintă 78,5% din valoarea proiectului, cea a Guvernului României de 12%, a autorităţilor locale din aria proiectului 1,84%, iar restul de 7,66% este suportat de SC Apaserv SA printr-un credit bancar obţinut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).