Preţul gazelor de producţie internă va creşte cu 143% în următorii doi ani, potrivit calendarului de liberalizare a pieţei gazelor, ceea ce înseamnă că, pentru consumatorii industriali, preţurile finale vor fi majorate cu 72%, a declarat, marţi, Valeriu Binig, director în cadrul companiei de consultanţă Deloitte.
Estimările sunt cuprinse în studiul „Evaluarea strategică a impactului liberalizării pieței gazelor naturale asupra consumatorilor industriali din România”, realizat de compania de consultanță Deloitte, la cererea CONPIROM, și prezentat marți într-o conferință de presă, potrivit capital.ro.
„Calendarul de liberalizare asumat de autorităţile române este unul agresiv, ce prevede o creştere de 143% a preţului gazelor indigene în următorii doi ani pentru consumatorii non-casnici, ceea ce generează presiuni şi riscuri pentru orice industrie implicată. Considerând că preţul de import şi ponderea importurilor rămân aceleaşi, creşterea preţului final va fi de 72% în următorii doi ani”, a precizat Binig.
”O așa-zisă liberalizare a pieței gazelor naturale din România va avea ca efect imediat reducerea la jumătate a contribuției industriei la Produsul Intern Brut, prin închideri de companii sau relocări în țări cu o legislație care sprijină activitatea economic”, a arătat Mihai Ivașcu, secretar general al CONPIROM.
citeste articolul complet pe pesurse.ro