Moment mult așteptat la Negreşti-Oaș: Se semnează contractul pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare

aurelia-fedorca

Un moment deosebit de important va avea loc miercuri la Negreşti-Oaş, când se va semna contractul „Lucrări de construcție şi reabilitare rețele de apă şi canalizare în Negrești-Oaș -SM-CL-13″, semnat între SC Apaserv SA şi Primăria Negreşti-Oaş pe de o parte, şi constructorii care au câştigat licitaţia pe de altă parte. Evenimentul va avea loc miercuri, 19 martie, de la ora 11.00, în sala mare de ședințe a Primăriei Negreşti-Oaş.

“Este un moment foarte important pentru negreşteni. Vechimea reţelelor de apă şi canalizare şi chiar lipsa acestora pe unele străzi este cea mai mare problemă pe care o are de câţiva ani oraşul Negreşti-Oaş. Semnarea acestui contract ne dă garanţia că lucrările vor începe imediat, iar până în anul 2015 toţi negreştenii vor avea apă potabilă la robinete”, afirmă primarul orașului, Aurelia Fedorca.

Lucrările cuprinse în acest contract se referă la reabilitarea şi construirea reţelelor de apă şi canalizare pentru următoarele străzi: Cornetului, Oașului, Unirii I, Tineretului, Valea Cerbului, Morii, Moților, Turului, Pieței, Viitorului, Primăverii, Arenei, Pietrosului, Tudor Vladimirescu, Zorilor, Livezilor, Pădurii, Gării, Unirii II, Magnoliei, 1 Iunie, Victoriei, Borcutului, Cartierul Decebal, Ion Creangă, Lăcrimioarelor, Mesteacănului, Popești, Vîltorii, Corni, Rozelor, Dumbrava, Salcâmilor şi Cartierul Tur.

În total vor fi realizate următoarele lucrări: extinderea reţelelor de alimentare cu apă cu 20,4 km; – reabilitarea reţelelor de alimentare cu apă cu aproximativ 4 km; – extinderea reţelelor de canalizare cu aproximativ 20 km; – reabilitarea reţelelor de canalizare cu 1,5 km;

Aurelia Fedorca îi invită pe toți locuitorii care domiciliază pe aceste străzi să participe la semnarea contractului, deoarece ei sunt beneficiarii principali ai lucrărilor.

Până în acest moment au fost semnate contracte pentru reabilitarea şi extinderea staţiei de epurare a apelor uzate, în valoare de 15,2 milioane lei, și reabilitarea stației de tratare a apei – în valoare de 20,8 milioane lei. Contractul privind reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare, care va fi semnat miercuri, are o valoare de 25,5 milioane de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.