După rezultatele dezastruoase de la simularea examenului de Evaluare Naţională pentru elevii de clasa a VIII-a, vin şi cele de la simularea examenului de Bacalaureat, care sunt cel puţin la fel de slabe.
În ceea ce priveşte judeţul Satu Mare, rezultatele lasă mult de dorit. În cazul clasei a XI-a, dintre elevii prezenţi la simulare doar 40,51% au primit note peste 5 la Limba şi literatura română. Situaţia este şi mai gravă la proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) unde doar 33,24% dintre elevii prezenţi în sălile de examinare au scris lucrări de cel puţin nota 5. Rezultatele sunt ceva mai bune la Limba şi literatura maternă, unde 66,09% au „promovat” acest examen.
Raportându-ne la rezultatele obţinute la nivel naţional, judeţul Satu Mare este sub media naţională atât la Limba şi literatura română (44,22%) cât şi la proba obligatorie a profilului (36,32%). În ceea ce priveşte proba de Limba şi literatura maternă, elevii sătmăreni au trecut aproximativ cu 3,5 puncte procentuale peste naţională (62,42%).
Dacă în cazul elevilor de clasa a XI-a ne mai putem împăca cu faptul că mai au la dispoziţie un an de pregătire pentru „examenul maturităţii”, pentru elevii de clasa a XII-a, Bac-ul bate la uşă. Rezultatele însă nu sunt deloc liniştitoare. Potrivit rezultatelor obţinute de către aceştia, nici jumătate (47,01%) dintre elevii înscrişi la Limba şi literatura română nu au luat note peste 5. Situaţia este şi mai alarmantă în cazul probei obligatorii a profilului, unde doar 38,45% au trecut de nota 5. La proba la alegere a profilului, 53,35% au obţinut note de trecere iar în ceea ce priveşte rezultatele la proba de Limba şi literatura maternă, 73,96% au luat note peste 5 la simularea examenului de Bacalaureat.
Şi în cazul elevilor de clasa a XII-a, rezultatele sunt sub media naţională atât la Limba română (52,8%), proba obligatorie a profilului (42,51%) cât şi proba la alegere (53,92%). Singurele rezultate care depăşesc media naţională sunt cele obţinute la Limba maternă (67,78%).