Ghişeele DITL Satu Mare sunt deschise după cum vor “muşchii” directorului Drimuş

ditl-satu-mare
Din ciclul “Ca la noi la nimenea” se pare că numărul ghişeelor care sunt deschise în vederea deservirii contribuabililor în cadrul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Satu Mare este „reglementat” de un aşa numit “studiu de piaţă” făcut de conducerea direcţiei. Directorul instituţiei, Iosif Drimuş  nu pare deloc impresionat de contribuabilii sătmăreni care reclamă că stau la cozi nesfârşite la un singur ghişeu în timp ce celelalte stau închise, susţinând că „studiile” făcute de el arată că nu se explică deschiderea tuturor caselor nici înainte de ora 15.00, şi nici după această oră „când se presupune că angajaţii care ies de la serviciu ar veni în număr mare să-şi plătească taxele şi impozitele”.

Ancheta noastră a fost demarată în urma unei sesizări făcute în cursul zilei de miercuri, 12 martie de către o sătmăreancă. Femeia ne-a povestit că, deşi în jurul orei 15.15, stăteau la rând 17 persoane pentru a-şi plăti dările, doar o singură casă era deschisă, în condiţiile în care programul cu publicul este între 08.00 şi 17.00. Mai mult decât atât, portarul instituţiei i-a recomandat să vină înainte de ora 15.00, deoarece atunci sunt deschise mai multe ghişee.
Cu toate acestea directorul Iosif Drimuş susţine că „studiile” făcute de el îi demonstrează că nu are rost să ţină deschise toate casele, deoarece nu sunt chiar atât de mulţi contribuabili care să aştepte la rând. „Deşi unii susţin că după ora 15.00, când oamenii ies de la serviciu, ar veni mai mulţi să-şi plătească dările, nu este adevărat. Dacă ar fi să facem un raport între numărul celor care vin înainte de ora 15.00 şi cei care vin după această oră, diferenţa este destul de mare, undeva pe la 18/1. Pentru a mă face mai bine înţeles, aproximativ 85% dintre contribuabili vin înainte de ora 15.00, şi restul de 15% în intervalul orar 15.00-17.00. Eu aş putea să fac o casă pentru taxa auto, alta pentru taxa pe locuinţă, etc., dar nu are rost. Pe de altă parte nici nu am destul personal ca să acopăr toate casele. Începând de joi (13 martie), între orele 15.00 şi 17.00, sunt două case deschise. Am luat această măsură deoarece, probabil, volumul de încasări va fi mai mare în această perioadă, având în vedere data limită de 31 martie”, spune Drimuş.

Vizibil deranjat de faptul că cineva îşi permite să sesizeze anumite nereguli cu privire la instituţia pe care o conduce, Drimuş ne-a întrebăt, sarcastic: „dar de ce nu sunt reclamaţii la adresa celor de la Electrica, sau RDS? Acolo nu sunt. Dar oamenii depun sesizări la adresa Finanţelor Locale. Tot ne raportăm la occident. În Germania, spre exemplu, nu trebuie să faci scandal, ci e destul să ridici vocea într-o instituţie publică şi imediat eşti legitimat şi condus afară. Noi mai avem mult şi, din păcate, tot mai mult, până să ajungem la acel nivel. Persoane nemulţumite vor fi întotdeauna. Dar eu zic aşa: până când din 300 de contribuabili depun unul, sau doi sesizări, e ok. Când depun 100, atunci deja avem probleme. Pe de altă parte, personalul care vine de la 8 dimineaţa nu poate fi ţinut până la 17.00. Pe aceştia, care stau până la ora 17.00, îi aduc puţin mai târziu deoarece orele suplimentare nu sunt plătite. Dar oamenii nu înţeleg acest aspect şi sunt nerăbdători. Nu le convine că nu sunt imediat serviţi şi vin să ne spună că doar ei sunt cei care ne plătesc pe noi, cei din instituţiile publice, ceea ce nu este adevărat”.

Drimuş spune că cei mai mulţi vin să-şi plătească taxele în zilele de salarii. „Şi mai este un aspect. Românul este obişnuit să-şi amâne obligaţiile până în ultimele zile. În concluzie, fiţi liniştit că dacă în următoarea perioadă vom fi asaltaţi de contribuabilii care vor veni să-şi plătească dările, vom deschide mai multe case. Dar în momentul de faţă nu este nevoie de luarea unei asemenea măsuri”, susţine Drimuş.

Interesant este faptul că, în judeţele învecinate Maramureş şi Sălaj programul cu publicul la casierii este reglementat de legi şi de bunul simţ, nu de „studii de piaţă”. Potrivit directorului Direcţiei de Venituri Baia Mare, Melania Mureşan „programul cu publicul este între orele 08.30-15.00, în zilele de luni, marţi şi miercuri; între 08.30 şi 16.00 în zilele de joi, respectiv în intervalul orar 08.30-14.00, în zilele de vineri. În intervalele orare mai sus menţionate deservirea publicului se face la fiecare ghişeu. La noi, încasările se fac în trei locaţii diferite. Se mai întâmplă să închidem câte o casă, e adevărat, însă doar în cazul în care personalul de la casă trebuie să depună banii la bancă sau, doamne fereşte, dacă vreuna dintre colege se îmbolnăveşte. În rest programul decurge normal, contribuabilii fiind deserviţi la oricare dintre ghişeele instituţiei”.

Situaţia este similară şi în Zalău. Programul cu publicul în cadrul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Zalău se desfăşoară în intervalul orar 07.30-16.00, în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi, iar vineri între orele 07.30-13.30.
Directorul economic al Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Zalău, Mariana Cuibuş ne-a declarat că în timpul programului de lucru cu publicul, toate cele patru ghişee sunt deschise „pentru a asigura fluxul normal al încasărilor şi pentru a nu-i pune pe contribuabili să aştepte inexplicabil de mult pentru a-şi plăti taxele şi impozitele. În afară de asta, dacă se impune, o zi sau două pe săptămână, în funcţie de necesităţi, una dintre ghişee rămâne deschis până la ora 18.00. În afară de asta, mai avem contracte cu Poşta Română şi cu Volksbank, instituţii în care contribuabilii pot să-şi plătească taxele şi impozitele locale”.

În cadrul Serviciului Impozite şi Taxe Locale Carei, funcţionează două ghişee unde sunt încasate taxele şi impozitele contribuabililor. Potrivit reprezentanţilor acestui serviciu, cele două ghişee sunt deschise de luni până joi în intervalul orar 08.00-15.00, iar vineri între orele 08.00-13.00.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.