Potopul lui Noe s-a petrecut în Marea Neagră?

arca-noe
Mostrele de sedimente culese de pe fundul Mării Negre de către doi oceanologi americani, William Ryan şi Walter Pitman, dezvăluie o istorie plină de surprize. Dar aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori de-a lungul vremii, se pare că şi în acest caz ipoteza de-a dreptul fascinantă lansată de cei doi cercetători americani îi interesează mai mult pe străini decât pe noi, locuitorii acestor ţinuturi.

Cei doi oceanologi susţin, nici mai mult, nici mai puţin că Potopul lui Noe a avut loc în Marea Neagră în urma revărsării bruşte a Mediteranei în Pontul Euxin (Marea Neagră). Zonele care au fost inundate au oferit sedimente care aparţineau unui ţinut uscat, inundat ulterior de o apă sărată. Cei doi cercetători plasează catastrofa în urmă cu aproximativ 7.600-7.500 de ani, adică pe la 5.500 î.Hr. Când gheţarii au început să se topească, apa s-a revărsat spre oceane, crescând nivelul mării. Ulterior, „puhoiul” a năvălit prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, spre Marea Neagră. Geologii susţin, cu dovezi greu de contestat că în acele vremuri îndepărtate Bosforul şi Dardanelele nu erau strâmtori marine ci locuri uscate. De asemenea, cercetătorii au dovedit că la origini, Marea Neagră era un lac imens, deci avea apă dulce şi nu sărată. Dovezile geologice susţin că Marea Neagră este o mare destul de tânără care s-ar fi format în urma acestor revărsări catastrofale pentru populaţiile care trăiau în acele zone.

Un alt cercetător care a îmbrăţişat această teorie este un profesor de la Universitatea Ohio, Michael Robinson. Spre deosebire de cei doi oceanologi care au preferat pentru cercetările lor ţărmul turcesc, Robinson şi-a îndreptat atenţia spre ţărmul nordic românesc, în apropiere de Insula Şerpilor. Aparatele profesorului american au evidenţiat în apele mări construcţii ciclopice stranii, piramide şi catedrale ce par de neînchipuit pentru oamenii zilelor noastre.

William Ryan şi Walter Pitman au scris şi o carte intitulată „Potopul lui Noe” (apărută şi în limba română) în care şi-au prezentat dovezile care le susţin ipoteza. Teoria celor doi oceanologi americani este susţinută şi de descoperitorul Titanicului, Robert Ballard. În 2000, Ballard s-a dus să caute resturile aşezărilor neolitice aflate pe fundul mării. Acesta a găsit ruinele unor aşezări umane, aflate la 95 de metri adâncime dar analizele efectuate nu au fost suficient de concludente pentru a clasa vestigiile descoperite ca fiind antediluviene. Apoi, la 150 de metri adâncime au fost detectate construcţii din piatră, iar resturile unor moluşte prelevate din acele aşezări au demonstrat că acestea erau specii de apă dulce, ceea ce i-a impulsionat şi mai mult pe cercetători.

Unul dintre susţinătorii teoriei celor doi americani, biologul român Sergiu Haimovici spune că apariţia speciilor acvatice specifice zonelor mediteraniene, Spondilus Gaederopus şi Sparus Aurata, pe litoralul Mării Negre nu poate fi explicată decât prin acest eveniment al revărsării bruşte a Mediteranei.

Teoria a fost însă contestată de geologul Liviu Giosan, de la „Woods Hole Oceanographic Institution” din Massachusetts. După ce a făcut cercetări în Delta Dunării acesta a ajuns la concluzia că, dacă a avut loc un asemenea eveniment, acesta a fost de proporţii mai mici, nivelul mării crescând cu doar 10 metri.

Revărsarea Mediteranei în Marea Neagră a lăsat mărturii în texte vechi, anterioare Bibliei, la populaţii care au trăit nu foarte departe de locul catastrofei cum ar fi Mesopotamienii, care au o poveste foarte asemănătoare cu cea a lui Noe din Vechiul Testament. Deşi teoria celor doi oceanologi ar trebui luată în seamă de către arheologii şi istoricii români, deoarece face lumină în ceea ce priveşte migraţiile ulterioare şi răspândirea populaţiilor care au trăit în acele vremuri în spaţiul carpatic, acestea sunt de-a dreptul ignorate de specialişti. Şi dacă mai luăm în seamă şi ipoteza fostului consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, Miceal Ledwith cu privire la răspândirea populaţiilor şi la originile lingvistice ale unor popoare, istoria Europei, şi poate a lumii, ar putea păşi pe un alt făgaş. Dar referitor la urmările potopului din Marea Neagră asupra răspândirii populaţiilor care trebuiau să-şi caute noi pământuri, vom vorbi într-un articol următor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.