Întâi de toate vreau să vă urez la mulţi ani şi la cât mai multe ierni topite în primăveri. Am privit pentru o secundă soarele ce invadează lumea de dincolo de camera în care mă aflu şi m-a fulgerat un gând: primăvara este anotimpul în care natura ia viaţa la fel cum în pântecul unei mame ia naştere pruncul. Pentru ea copacii, florile, seminţele, mugurii sunt motivele propriei existenţe la fel cum sunt pentru mame coopiii lor. Ar fi un spectacol impresionant să fim martori la schimbările plantelor pe parcursul anotimpului într-un minut, precum ar fi şi imortalizarea emoţiilor momentelor primului scrâncet, zâmbet, cuvânt, pas, zi de grădiniţă, şcoală şi multe altele.

Puţin ştiu că în ceea ce priveşte felul în care dezvoltăm legături afective şi o sexualitate sănătoasă este dependentă de relaţia din primul an de viaţă în raport cu mama. Ca adulţi căutăm intimitate în relaţiile semnificative, legături emoţionale profunde cu partenerul, caracterizate prin implicare şi încredere reciprocă, prin siguranţă, beneficii personale şi relaţionale. În ce măsură reuşim să cream astfel de relaţii? Într-una foarte mica şi nu o spun eu ci statisticile. Dacă nu e cazul tău sigur cunoşti persoane şi cupluri dependent de un anumit tipar relaţional, evitant sau anxios-dependent faţă de celălalt semnificativ. Până la a ajunge să vă vorbesc în detaliu despre modul în care se manifestă ataşamentul la adulţi e important să clarific ce e cu el în copilăria mică, cum se formează şi de ce.

După cum spuneam, ataşamentul se conturează în primul an de viaţă ca răspuns la modalitatea de reacţie a mamei la nevoile celui mic. Bowlby, a ajuns să delimiteze 3 tipuri de ataşament: sigur, anxios şi evitant. În ceea ce priveşte copii cu ataşamentul sigur, mamele răspund promt la nevoile copiilor, receptează şi comunică conform mesajelor nonverbale, celor cu ataşament anxios răspunsurile vin cu întârziere, oscilant dezvoltând bebeluşului dorinţa de a-i atrage atenţia cu orice preţ. Un copil cu ataşament anxios va dezvolta comportamente manipulative precum plânsetele, ţipătele, trântitul pentru a-şi satisface nevoile iar asta îl face să devină dependent de figura de aţaşament. Ataşamentul evitant ia naştere atunci când mamele resping nevoile fizice sau emoţionale ale celui mic. Copilul cu un astfel de tipar, de regulă, îşi ignoră nevoile, se îndepărteză şi refuză nevoia de afecţiune.

Cred că aceste rânduri vorbesc atât pentru părinţi cât şi pentru adulţi fiindcă primii ar putea fi preocupaţi de cum să răspundă nevoilor celor mici astfel încât să dezvolte o relaţie securizantă şi sănătoasă iar ultimii să găsească răspunsuri la întrebări de genul: “De ce relaţionez cu celălalt semnific sub forma (…)?”
Data viitoare voi descrie complexitatea tipurilor de aţaşament la adulţi, forma în care se prezintă ele şi cum le modificăm.

O primăvară frumoasă,
Oana Şanta

P.S.: Pentru mai multe informaţii, experienţe şi articole mă găsiţi pe pagina de Facebook:
https://www.facebook.com/PsihOanaSanta