Se povesteşte că odată, fascinat de frumuseţea unei fete, Soarele a coborât pe Pământ, într-un sat, la horă. Zmeul l-a pândit, l-a răpit şi l-a ferecat într-o temniţă. Întunericul s-a lăsat peste lume, însă nimeni nu cuteza să înfrunte zmeul. Dar într-o zi, un tânăr s-a hotărât să salveze Soarele. Călătoria lui spre locul unde Soarele a fost închis de zmeu a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna.
Voinicul s-a luptat zile întregi până când a doborât zmeul şi a reuşit să elibereze Soarele care s-a înălţat pe cer, înveselind şi bucurând lumea. Grav rănit, voinicul n-a ajuns să mai vadă primăvara. Sângele lui s-a scurs în zăpadă şi pe când se stingea, din acele locuri răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. De atunci, tinerii împletesc două fire, unul alb şi unul roşu, şi le oferă fetelor. Roşul reprezintă dragostea pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.
O altă poveste legată de Mărţişor se referă la Baba Dochia. Se spune că atunci când se afla la păscut cu turma sa de oi, Baba Dochia a găsit o pară, pe care a legat-o cu un fir de aţă şi a aşezat-o pe desaga sa. Ziua în care Baba Dochia a găsit para era prima zi a lunii martie. Se spune astfel că Baba Dochia a fost prima persoană care a purtat un mărţişor.
Într-o altă legendă a mărţişorului se spune că Baba Dochia a avut un fiu, pe Dragobete, care s-a căsătorit împotriva dorinţei ei. Pentru a se răzbuna pe nora sa, într-o zi geroasă de iarnă Dochia i-a dat un ghem de lână neagră trimiţând-o să-l spele la râu, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă. De disperare că nu putea să se întoarcă acasă la soţul ei, femeia a început să plângă. Impresionat de durererea acesteia, Iisus Hristos i-a apărut în cale şi i-a dăruit o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Fata a pus floarea în apă şi a început să spele lâna, văzând uimită că aceasta s-a albit. Fericită, fata s-a întors acasă însă nu a fost primită cu bucurie, Dochia spunând că Mărţişor (aşa îi spunea fata deoarece nu-l recunoscuse pe Iisus) este iubitul ei.
Convinsă că a venit primăvara, deoarece altfel nu avea de unde să aibă Mărţişor floarea, Dochia şi-a mânat oile spre munte. Pe parcursul călătoriei şi-a scos cele 12 cojoace pe care le purta până când nu mai avea nici unul. Dar vremea s-a schimbat şi s-a făcut frig. Din cauza gerului, Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, împreună cu turma sa, într-o stană de piatră. De atunci, roşul şi albul simbolizează lupta dintre iarnă şi primăvară, dintre bine şi rău.
Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul României au scos la iveală amulete, asemănătoare cu mărţişorul datând de acum circa 8.000 de ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb şi roşu erau purtate la gât. Folcloristul Simion Florea Marian spune că pe vremuri, în Moldova şi Bucovina, mărţişorul era format dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu aţă albă şi roşie, şi era purtat de copii în jurul gâtului.