Psihologul de serviciu: Cel mai frumos cadou pe care ni-l oferă viața

cmfc
Cu toţii simţim dragostea în braţele celuilalt, prin intimitatea ce ia naştere între tine şi partener/ă întreţinută de lumina suavă a lumânărilor, delicatul parfum al esenţei de trandafiri şi ritmul lent al muzicii care parcă ne stimulează şi mai mult simţurile. Întreaga imagine e scoasă parcă din filme. De altfel, aşa şi este fiindcă creăm pestriţe tablouri cu ajutorul unor astfel de modele. Câţi dintre voi nu aţi suspinat la tragicul sfârşit din „Titanic”, „A walk to remember”, „50 first dates” sau al operelor consacrate „Tristan şi Isolda”, ”Romeo şi Julieta” ? Ideal ar fi ca felul în care îţi închini viaţa celuilalt să fie tocmai ca în acele exemple! Poate la prima vedere pare absurd să facem astfel de sacrificii, numai că vreau să-ţi iei o secundă şi să cauţi subtilitatea firului narativ. Ratăm adeseori faptul că cei doi primesc şi oferă fără a cere ceva în schimb! Iubesc! Atât! Ea este un tezaur iar noi suntem cei ce îi deformăm înţelesul.

Iubirea pură ia viaţă atunci când practici acceptarea, hrănindu-ţi puterea de a te iubi pe tine însuţi sincer şi adevărat, şi înainte de a concepe o viaţă alături de celălalt.

Te-ai aşteptat ca celălalt să modifice un comportament, o atitudine, un mod de a gândi? Te-ai gândit de ce o faci? Într-adevăr ai căutat să afli ce stă la baza motivelor la îndemână? Dacă nu e valabil în cazul tău, e valabil pentru alţi cititori când spun că experienţa îţi dictează că e incorect ca celălalt să se exprime în acel mod şi mai mult nu ai putea să fi tu cel/cea care ar adopta acea manifestare deoarece nu reflectă convingerile tale. Unde e iubirea aici dacă nu poţi accepta ca tu să laşi patul nefăcut precum face el sau să găteşti precum face ea? Te mai iubeşti pe tine sau te dojeneşti prin faptul că îţi atribui trăsături precum „leneşă”, „murdară”, „puturoasă” sau „un papă lapte stă la cratiţă” ? Libertatea de a fi noi înşine ne tulbură. Ratezi astfel trenul, fericirea trece pe lângă tine iar tu rămâi aşteptând în gară, plângându-ţi de milă şi suferind pentru că dureros de încet te mustrezi continuu şi, în acelaşi timp, îl îndepărtezi pe celălalt.

Dragostea este cel mai frumos cadou pe care ni-l oferă viaţa iar substanţa acesteia se simte în zâmbetul pe care îl porţi, în felul în care îţi alini şi accepţi suferinţele, defectele şi calităţile, prin libertatea şi încrederea pe care ţi-o oferi ţie şi celuilalt, prin bucuria de a iubi … Nicolae Labiş spunea că „Toată-această măreţie/Ne-a fost dată din vecie …”. Valorizează-le cu sufletul nu cu judecata.
O săptămână doldoră de iubire,

Psih. Oana Şanta
P.S.: Pentru mai multe informaţii, experienţe şi articole mă găsiţi pe pagina de Facebook:
https://www.facebook.com/PsihOanaSanta

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.