„Woyzeck Transylvania” din nou pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare

Woyzeck-Transylvania
Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor va găzdui duminică, 16 februarie, de la ora 19.00, spectacolul „Woyzeck Transylvania”, adaptare după Georg Büchner, în regia lui Marcel Țop, scenografia Anca Cernea. Spectacolul este realizat în colaborare cu Casa Orășenească de Cultură și Muzeul Satului din Negrești-Oaș, cu participarea solistei de muzică populară, Maria Tripon.

Din distribuție fac parte actorii: Radu Botar, Dorin C. Zachei, Tibor Székely, Vasile Blaga, Vlad Mureșan, Cristian Iorga, Vlad Chico, Cosmin Domnișan, Sergiu Tăbăcaru, Andrei Stan, Alexandra Odoroagă, Carol Erdos, Valeriu Doran, Rora Demeter, Ioana Cheregi, Andreea Mocan, Anca Dogaru, Sorin Oros, Lidia Cuteanu, Dorina Nemeș, Alina Negrău și Pfeiffer Lászlo, respectiv Ioan Danciu. Muzicanții sunt: Vasile Solomon, Ioan Rus, Szabo Vincze şi Ioan Ghereben.

Woyzeck-ul meu este un personaj ce sălășluiește fatidic, între binecuvântare și blestem. Un om în esență bun care atunci când își pierde iubirea sau obiectul iubirii lui, pierde tot. Un fatalist care dansează când se naște, când moare, când iubește … În Nordul României expresiile folosite foarte frecvent sunt „Om, Omu’, Omule sau Omu’ lui Dumnezău”.

Woyzeck-ul Teatrului de Nord s-ar putea intitula foarte bine „Woyzeck – Un studiu despre Om” sau pur și simplu „Omu’”. Woyzeck-ul nostru, de Nord, poate fi caracterizat pe scurt de o zicală străvechi-oșenească: „A hi domn nu-i de mirare, a hi om îi lucru mare”. (Marcel Țop).

La acest spectacol este valabil abonamentul „Vasile Săvinescu”. Bilete se găsesc la Agenția teatrală de pe strada Horea nr. 6 și la Casa de Cultură (înainte de începerea spectacolului). Preț unui bilet este de 18 lei pentru adulți, respectiv de 12 lei pentru elevi, studenți şi pensionari.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.