O parte dintre cetăţeni cred că activitatea consilierilor se rezumă doar la a participa la şedinţele lunare şi de a ridica mâna la votarea proiectelor de hotărâre. Pentru a oferi mai multe detalii cu privire la activitatea unui ales local, consilierul UDMR Butka Gergely a realizat un site www.gergo.ro unde trece în revistă preocupările sale ca membru al Consiliului Municipal Satu Mare.
„Eu consider că este un lucru normal ca un ales local să lucreze pentru comunitatea care l-a trimis în consiliu. E adevărat că în ultimii 2 ani nu am reuşit să facem multe lucruri, pentru simplul motiv că un consilier nu poate rezolva multe probleme. Dar, aşa puţine cum sunt, eu consider că locuitorii acestui oraş trebuie să le cunoască. Mai vreau să vă spun că, de când sunt consilier am soluţionat un număr important de probleme pe care nu eu trebuia să le rezolv ci executivul. Nu doresc să dau exemple. Pe site-ul pe care l-am realizat sunt trecute punctual multe din realizările mele. Pagina este în construcţie aşa că vor mai fi postate şi alte lucruri. Mie îmi place să folosesc tot ce îmi oferă tehnica modernă”, spune consilierul Butka Gergely.
Site-ul este bilingv şi poate fi studiat pe www.gergo.ro.
Un Comentariu la "Gergo Butka: “Care este rolul unui consilier local?”"