Dosarul pedofilului Adrian Nistor, amânat pentru un nou termen

parinti-copil-abuzat
După ce avocatul care l-a reprezentat la primul termen a renunţat la caz, dosarul pedofilului Adrian Nistor a fost preluat de un apărător din oficiu. Astfel, dosarul în care acesta este acuzat de corupţie sexuală mai suferă încă o amânare deoarece noul apărător solicită Judecătoriei Satu Mare fixarea unui nou termen motivându-şi cererea că are nevoie de timp pentru studierea cazului.

La termenul de azi, 11 februarie s-au prezentat pentru audieri atât psihologul care l-a examinat pe copilul abuzat cât şi fosta soţie a lui Adrian Nistor, respectiv două tinere cu care pedofilul întreţinu-se relaţii sexuale. Cu toate acestea audierea martorilor nu a mai avut loc deoarece chiar în momentul în care psihologul a depus jurământul pentru a fi audiat de judecătoarea de caz, instanţa a primit un fax de la noul avocat prin care apărătorul a cerut amânarea dosarului pentru un nou termen.

Judecătoarea a dat curs solicitării avocatului şi a dispus amânarea cazului pentru data de 11 martie. Vă reamintim că Adrian Nistor a fost trimis în judecată după ce în vara anului trecut a abuzat sexual un copil de 7 ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.