Gala Promat la Tăşnad

Promat-(2)
Vineri, 7 februarie, oraşul Tăşnad a găzduit Gala Promat, un eveniment deosebit la care au participat europarlamentarul Ovidiu Silaghi, prefectul Eugeniu Avram, subprefectul Cristian Sasu, preşedintele Consiliului Judeţean Adrian Ştef şi vicepreşedintele Mircea Govor.

Cristian Moldovan, managerul firmei Promat, şi-a început discursul prin binecunoscuta fabulă „Greierele şi Furnica”, după care a dorit să mulţumească tuturor invitaţilor pentru prezenţă şi pentru buna colaborare pe care o au cu firma pe care o conduce.

„Agricultura va însemna, de acum, o bătălie pentru o eficienţă mai mare, pentru utilizare mai bună a forţei de muncă. Trebuie să depăşim această fază a agriculturii de subzistenţă care este caracteristică pentru o mare parte din mediul rural din România şi să trecem la agricultura performantă. Cred că putem spune că Promat e partenerul nostru, al administrației publice locale, în sprijinirea fermierilor. Sprijinirea agriculturii este una din prioritățile noastre. Consiliul Județean a trecut de la vorbe la fapte odată cu semnarea contractelor de asociere cu Grupurile de Acțiune Locală, un instrument eficient, pentru că este mai puțin birocratic și ține cont exact de nevoile zonei” a declarat Adrian Ştef.
S.C.Promat Comimpex SRL a fost înfiinţată în anul 1998, având ca obiect de activitate, la data înfiinţării comerţul cu piese de schimb pentru maşini agricole, debutând cu doi angajaţi şi un capital social de 200 lei, astăzi ajungând să aibă 29 angajaţi şi un capital social de 104.400 lei.

Începând cu anul 2000 societatea şi-a lărgit sfera de activitate în domeniul agricol, considerând că se află într-o zonă de activitate în care există competiţie, prin comercializarea inputurilor pentru agricultură şi anume desfacerea de îngrăşăminte chimice, seminţe de porumb floarea soarelui, rapiţă, grâu; pesticide-erbicide, fungicide, insecticide, acaricide, fertilizanţi foliari şi regulatori de creştere, tratament sămânţă, adjuvanţi, insecticide de uz veterinar şi domeniu public, urmărind să realizeze o structură organizaţională bine compartimentată care să faciliteze o bună colaborare cu clienţi săi, pentru a putea duce la îmbunătăţirea acestei activităţi cu scopul creşterii bunăstării producătorilor agricoli care vor folosi aceste produse, deoarece succesul propriu nu se poate realiza decât dacă şi clienţii săi au succes.

 

Un Comentariu la "Gala Promat la Tăşnad"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.