O minoră a încercat să iasă din ţară cu o carte de identitate falsă

carte-identitate

Miercuri, 5 februarie, aproape de miezul nopţii, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind într-un autocar, o persoană care la controlul de frontieră a prezentat o carte de identitate pe numele T.V.M., în vârstă de 15 ani, din judeţul Mureş.

Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals total. Persoana în cauză a declarat că intenţiona să ajungă în Spania, unde se află mama şi sora sa, dar şi-a pierdut cartea de identitate, iar tatăl ei, cu care ea rămăsese acasă, nu a vrut să o sprijine în obţinerea legală a unui nou document. Aşa că a făcut rost de cartea de identitate falsă prin intermediul unei persoane necunoscute, sperând că astfel va putea ieşi din ţară şi va ajunge în Spania.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă la ieşirea din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.