Satu Mare face parte din Circuitul European de competiţii la scrimă

dorel-coica

Municipiul Satu Mare este cuprins în Circuitul European de competiţii la scrimă, alături de alte 11 oraşe de pe „bătrânul continent”. Primarul municipiului Satu Mare. dr. Dorel Coica aduce mulţimiri pentru realizarea acestui obiectiv atât preşedintelui Federaţiei Române de Scrimă, Ana Pascu cât şi celor care au contribuit la reuşita acestui demers.

„Primăria municipiului Satu Mare alături de Federaţia Română de Scrimă împreună cu Clubul Sportiv Satu Mare au susţinut introducerea oraşului Satu Mare, denumit şi „Casa scrimei sătmărene”, pe harta celor mai importante competiţii de scrimă din Europa.

Să nu uităm că la Satu Mare s-au lansat Ecaterina Stahl , Marcela Moldovan, Suzana şi Ştefan Ardeleanu, Cristina Stahl şi au ajuns campioni olimpici sau mondiali.

Doresc să mulţumesc în mod special doamnei Ana Pascu, preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă şi vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă pentru sprijinul şi contribuţia pe care a avut-o în cuprinderea oraşului Satu Mare în Circuitul European de Competiţii alături de oraşe precum: Warszwa (Polonia), Reikjavik (Islanda), Goeteborg (Suedia), Pisa (Italia), Krakovia (Polonia), Berlin (Germania), Moeding (Austria), Budapesta (Ungaria), Bratislava (Slovacia), Poznan (Polonia) şi Londra (Anglia).

Mulţumesc întregii conduceri a Federaţiei Române de Scrimă pentru colaborarea în organizarea celei de-a V-a ediţii a „Cupei Satu Mare – floretă cadete”.

Zilele de 8 şi 9 februarie 2014 sunt zile de sărbătoare pentru municipiul nostru şi pentru scrima sătmăreană. Transmit pe această cale salutul de bun venit tuturor participanţilor la concurs: sportivi, arbitrii, tehnicieni, observatori şi oficiali.

Le doresc şedere plăcută iar la întoarcerea acasă să povestească prietenilor şi colegilor despre lucrurile frumoase pe care le-au văzut şi trăit în municipiul Satu Mare.

Primar al municipiului Satu Mare
Dr. Coica Costel Dorel”.

Vă reamintim că, cea de-a V-a ediţie a Concursului Internaţional de Scrimă, proba floretă feminin (categoria “Cadete”) va avea loc sâmbătă, 8, respectiv duminică, 9 februarie. Competiţia se va desfăşura la Sala de Scrimă “Alexandru Csipler”, în fiecare zi cu începere de la ora 09.00, iar finalele concursului vor avea loc sâmbătă de la ora 17.00, respectiv duminică de la ora 14.00.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.