Seminar despre gazetărie şi politică, la sediul PNL Satu Mare

tnl-satu-mare

„Politica şi mass-media. Un mariaj al contrariilor?” a fost tema seminarului organizat azi, 4 februarie la sediul PNL Satu Mare. Iniţiativa acestui demers a venit din partea Organizaţiei Municipale de Tineret a PNL, respectiv a Clubului Studenţesc Liberal (CSL) Satu Mare.

La eveniment au participat aproximativ 50 de persoane iar protagoniştii seminarului au fost acad. dr. Virgil Enătescu, Alexandra Catargiu, Felician Pop şi preşedintele CSL Satu Mare, George Negrea. Moderatorul evenimentului a fost preşedintele Organizaţiei Municipale a TNL Satu Mare, Robert Laszlo.

În deschiderea întâlnirii acad. dr. Virgil Enătescu a vorbit despre importanţa independenţei jurnalistice şi a promovării unei imagini echilibrate în mass-media a actelor politice, dar şi ai protagoniştilor acestora.

În prezentarea sa, Alexandra Catargiu a făcut o scurtă introducere în lumea jurnalisticii referindu-se în special la elementele tehnice ale conferinţei de presă, comunicatului de presă şi interviului.

La rândul său, Felician Pop a vorbit despre experienţa sa ca gazetar, dar şi ca politician iar preşedintele CSL Satu Mare, George Negrea s-a referit la redactarea unei ştiri politice dar şi la elementele care fac dintr-un interviu un text cât mai atrăgător.

Cei aproximativ 50 de participanţi la această manifestare au urmărit cu viu interes expunerile şi în cadrul unui dialog antrenant au pus diferite întrebări legate de acest incitant subiect.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.