Bile de piatră, cu o vechime de peste 5.000 de ani care înfăţişează modele atomice

bile-piatra
Cinci bile de piatră, având vechimea de peste 5.000 de ani ridică numeroase semne de întrebare în rândul oamenilor de ştiinţă. Aceste bile se află în colecţia Muzeului Ashmolean din Scoţia iar dacă noua teorie a savanţilor cu privire la aceste pietre stă în picioare, atunci trebuie să reevaluăm conceptul despre evoluţia ştiinţifică a omenirii.
De fapt, de-a lungul timpului au fost găsite peste 400 de astfel de pietre misterioase în diverse locuri din Scoţia. Ceea ce îi derutează pe savanţi este faptul că cele mai multe pietre au gravate pe suprafaţa lor diferite modele liniare care seamănă izbitor cu modelele atomice, aşa cum au fost ele descrise în ultimul secol de către specialiştii în fizica atomică.
Majoritatea pietrelor au un diametru de 70 milimetri, însă câteva sunt mai mari, măsurând 114 milimetri. Suprafaţa acestora prezintă numeroase proeminenţe (butoane), numărul acestora variind de la 4 la 33, fiind interconectate între ele prin diverse spirale. Specialiştii consideră că acele butoane reprezintă electronii iar spiralele ar fi orbitele pe care acestea gravitează. Explicaţia este cu atât mai fascinantă cu cât, cele mai multe pietre corespund modelelor atomice ale diferitelor elemente chimice!
Această explicaţie este tulburătoare având în vedere faptul că, aşa cum ne învaţă istoria (oficială), nicio civilizaţie antică nu ajunsese la un grad de progres ştiinţific care putea să-i permită elaborarea unui model atomic.
Potrivit istoriei ştiinţei (oficiale), termenul de „atom” sau „atomos” apare prima dată pe la mijlocul veacului V î.Hr. când, filozoful grec Leucip dezvoltă teoria potrivit căreia materia nu este infinit divizibilă, vorbind despre atomos, ca element ce nu mai poate fi divizat. Teoria lui Leucip a fost apoi dezvoltată de Democrit, Epicur şi de poetul latin Lucretiu, însă au trebuit să treacă peste 2000 de ani pentru ca teoria să fie formulată ştiinţific.

 

Un Comentariu la "Bile de piatră, cu o vechime de peste 5.000 de ani care înfăţişează modele atomice"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.