Pedofilul Adrian Nistor și-a recunoscut parțial vina

parinti-copil-abuzat

În şedinţa de azi, 14 ianuarie, Judecătoria Satu Mare a amânat pentru un nou termen dosarul lui Adrian Nistor, sătmăreanul acuzat de corupţie sexuală despre care Sătmăreanul a mai scris aici. În motivarea judecătoarei se arată că dosarul a fost amânat în vederea citării şi audierii martorilor.

Deşi procesul a fost programat pentru ora 08.30, inculpatul a ajuns la Judecătorie la câteva minute după ora 11.00, însoţit de avocat. Victima, copilul abuzat, a fost audiat primul. Micuţul a povestit tot la ce a fost supus de Adrian Nistor, după care a venit rândul inculpatului. În cursul audierii acesta şi-a recunoscut parţial fapta motiv pentru care judecătoarea a dispus un nou termen în acest caz pentru audierea psihologului care l-a examinat pe copil dar şi a fostei soţii a inculpatului, respectiv a unei femei cu care Nistor întreţinuse relaţii sexuale. Potrivit unor surse neoficiale, Adrian Nistor obişnuia să consume droguri, perioade în care era violent şi agresiv cu mama sa.

Vă reamintim că, în vara anului trecut Adrian Nisor a abuzat sexual un copil de 7 ani, însă dosarul acestuia a fost tergiversat timp îndelungat având în vedere, susţin părinţii copilului, faptul că agresorul este fiul unui fost poliţist din Satu Mare. Noul termen a fost stabilit pentru data de 11 februarie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.