Cadouri de Moş Nicolae pentru copiii din Tăşnad

psd-tasnad

Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat (PSD) a dăruit cadouri copiilor de la secţia de pediatrie a Spitalului Orăşenesc Tăşnad şi copiilor cu dizabilităţi de la casa de tip familial „Mihaela” din Tăşnad.

Copiii au mulţumit Moşului prin câteva colinde pe care le-au cântat cu mare drag. În mijlocul copiilor s-au aflat preşedintele PSD, Mircea Govor, primarul oraşului Tăşnad, Vasile Mitraşca, consilierul judeţean Oliviu Buzgău, preşedintele TSD Satu Mare, Raul Băbţan şi preşedintele TSD Tăşnad, Adrian Farcău, şi alţi membri de la organizaţia de tineret.

„Se ştie că ziua de 6 decembrie este una specială pentru copiii de pretutindeni, fiind începutul sărbătorilor magice ale anotimpului alb şi în acelaşi timp marea sărbătoare creştină a Sfântului Nicolae”, a declarat preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor.

Preşedintele PSD Satu Mare a dat asigurări că manifestările şi acţiunile Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat dedicate sărbătorilor de iarnă vor continua în perioada aceasta în tot judeţul.

 

 

 

Un Comentariu la "Cadouri de Moş Nicolae pentru copiii din Tăşnad"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.