Tinerii Mișcării Populare au sărbătorit într-un mod inedit Halloweenul (foto)

miscarea-populara-sm05

miscarea-populara-sm01miscarea-populara-sm03miscarea-populara-sm07 miscarea-populara-sm04
Azi, 31 octombrie membrii Biroului Local al Organizaţiei de Tineret a Partidului Mişcarea Populară (PMP) Satu Mare au organizat o acţiune inedită de sărbătorire a Halloweenului. Pentru acţiunea ce s-a desfăşurat în intervalul orar 17.00-18.00 s-au costumat câţiva din membrii organizaţiei de tineret dar şi trei dintre copiii seniorilor. Cei care au dorit să intre în atmosfera de Halloween au fost ofertaţi de tinerii costumaţi cu dulciuri şi mere, dar au primit aceste mici cadouri şi trecătorii întâlniţi pe traseul Bulevardul Vasile Lucaciu – Centrul Vechi şi retur.

A fost prima acţiune organizată de tinerii PMP şi a avut ca scop promovarea noului partid de pe scena politică, precum şi sensibilizarea oamenilor privind această sărbătoare.
“Constat că oamenii sunt din ce în ce mai trişti. Am vrut să le descreţim frunţile, dar să ne şi ţină minte, că noi, Partidul Mişcarea Populară, suntem “altfel” de partid ! Vom milita în continuare ca obiectivele noastre să fie atinse, să putem trăi într-o “altfel” de ţară. Chem alături de noi şi pe ceilalţi tineri, să punem umărul să construim pas cu pas o Românie în care să putem rămâne şi după tinereţe !”, a declarat preşedintele Organizaţiei de Tineret a PMP Satu Mare, Bianca Racz.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.