Finanțele sătmărene, în primele 10 județe din țară la încasări

finante-satu-mare
709 milioane de lei este suma încasată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare în primele nouă luni ale acestui an. Potrivit celor declarate de directorul instituţiei, Mircea Ardelean în cadrul unei conferinţe de presă susţinute azi, 15 octombrie încasările au crescut cu aproximativ 65 milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (2012).

Astfel, având în vedere gradul de colectare realizat în primele nouă luni al acestui an AJFP Satu Mare este în primele zece din ţară. Totodată au crescut şi sumele declarate de la 811 milioane lei cât era în 30 septembrie 2012, la 842 milioane lei în primele trei trimestre ale anului în curs.

De asemenea, din evidenţele AJFP reiese că valoarea arieratelor este de 115 milioane lei în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012 când valoarea acestor sume era la 155 milioane lei. Potrivit directorului Mircea Ardelean „la nivelul judeţului nostru valoarea totală a arieratelor Unităților Administrativ Teritoriale se ridică la suma de 9,3 milioane lei din care 7,3 milioane sunt fără angajamente legale, adică sume neprevăzute în buget, ceea ce este destul de îngrijorător”. Din evidenţele prezentate de şeful AJFP Satu Mare, cele mai mari arierate le are comuna Crucişor, 1.015.000 lei din care 209.000 lei sunt fără angajamente legale. Pe locul doi se situează comuna Călineşti-Oaş cu 706.000 lei, iar pe trei Oraşu Nou cu 519.000 lei.

Până la 30 septembrie au fost înregistrate un număr de 2.393 de cereri de restituire a sumelor cu privire la taxa de poluare. Ardelean spune că până în prezent au fost restituite 9,4 milioane lei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.