Se pregătește atacul final asupra Ambrosiei

ambrosia

Demararea campaniei de colectare a plantei invazive Ambrosia a fost tema conferinţei de presă de azi, 6 iunie, desfăşurată la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare. Despre importanţa acestei acţiuni au vorbit directorul executiv al APM, Elisabeta Bekessy, purtătorul de cuvânt al instituţiei gazdă, Adriana Culda respectiv Ioan Man, specialist în cadrul agenţiei.

La nivelul judeţului Satu Mare campania se va desfăşura sâmbătă, 8 iunie, cu începere de la ora 09.00. Potrivit celor declarate de Bekessy până în prezent au răspuns pozitiv invitaţiei de a se implica în această acţiune un număr de aproximativ 20 de primării, respectiv 47 de uniţăţi şcolare de la nivel de judeţ. Conducerile unităţilor administrativ-teritoriale au obligaţia de a desemna un anumit traseu care urmează a fi parcurs în vederea colectării Ambrosiei dar şi de a distribui mănuşi respectiv saci pentru depozitarea plantelor recoltate. Sacii vor fi preluaţi de către serviciile autorizate de salubritate şi vor fi transportaţi la Depozitul ecologic de deşeuri de la Doba, unde plantele vor fi compostate.

Raportarea rezultatelor obţinute în cadrul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale în care se va organiza acţiunea se va face luni, 10 iunie, la APM. Raportul va cuprinde cantitatea recoltată şi suprafaţa pe care s-a făcut colectarea dar şi fotografii privind acţiunea desfăşurată.

Potrivit celor declarate de Ioan Man, Ambrosia a pătruns în Europa la începutul secolului XX fiind adusă din America de Nord. Pe teritoriul judeţului Satu Mare a fost identificată pentru prima dată de către botanistul Carol Karacsonyi în zona Pişcoltului în anul 1973. De atunci însă, s-a răspândit în populaţii semnificative în Câmpiile Careiului, Tăşnadului şi Someşului şi mai puţin în zonele montane, în aceste din urmă regiuni din cauza condiţiilor climatice nefavorabile. Perioada de înflorire ţine de la sfârşitul lunii iulie până la începutul lunii octombrie, astfel încât, planta trebuie colectată până la debutul perioadei de inflorescenţă. Man a subliniat faptul că o singură plantă produce aproximativ 2 miliarde de granule de polen, care pot determina la persoanele cu sistemul imunitar mai slab, reacţii alergice.

Un Comentariu la "Se pregătește atacul final asupra Ambrosiei"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.