Primăria Satu Mare va avea propria cantină socială

sedinta-cl
În urma hotărârii luate azi, 30 mai, de către consilierii municipali, Primăria Satu Mare va avea propria cantină socială. Hotărârea a fost luată în urma expirării contractului cu organizaţia Caritas.

Potrivit celor declarate de viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, înfiinţarea propriei cantine sociale nu necesită cheltuieli prea mari, având în vedere faptul că angajaţii deja există. „Angajaţii creşei sociale „Prichindelul” vor prepara mâncarea şi pentru persoanele cu venituri mici, sau fără venituri. Totuşi, ar mai fi nevoie de o persoană care să pregătească meniurile pentru a fi livrate. În prezent, sunt în curs de obţinere toate avizele necesare pentru modificarea spaţiului. Cred că putem oferi acest serviciu la un preţ mai mic decât era până acum, având în vedere şi o anumită subvenţie pe care o puntem acorda”, a declarat Papici.

Viceprimarul a subliniat faptul că meniul va fi acordat după efectuarea unei anchete sociale. Papici estimează că numărul beneficiarilor acestui serviciu va creşte de la 25-30 pe zi, cât este în prezent, la 150-200 de persoane.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.