Ştiaţi că …

Regele
În 25 mai 2013  s-au  împlinit 94 de ani de la vizita Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Careii Mari (Carei) şi în ţinuturile Sătmarului? Potrivit documentelor vremii cele două capete încoronate au fost întâmpinate de patru mirese din Oaş, de mii de oşteni şi de peste 30.000 de persoane care au venit pentru a-şi vedea suveranul. Periplul regelui şi a reginei în Transilvania este descrisă în volumul „Întâia vizită în Transilvania a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria” semnat de Emil Stoian şi Sebastian Măluşelu.

Cei doi subverani au pornit de la Bucureşti spre Predeal pe data de 22 mai 1919, după care au vizitat oraşele Braşov, Oradea, Bekescsaba (Ungaria), Carei, Satu Mare, Baia Mare, Jibou dar şi alte localităţi, vizita încheindu-se la Bucureşti la 2 iunie 1919. La primirea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Careii Mari au fost prezenţi peste 12.000 de oşteni dar şi locuitori din Satu Mare, Ţara Oaşului, Chioar, Maramureş şi Sălaj. Potrivit volumului „Din Cronica Hotoanului”, semnat de Vasile Pătcaşiu, la acest eveniment de la Careii Mari au participat peste 30.000 de persoane. De asemenea, la primirea suveranilor a fost prezent şi Iuliu Maniu dar şi alţi politicieni ai vremii.

Vizita Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria a fost făcută la apropape şase luni de la înfăptuirea Marii Uniri de la Alba Iulia (1 Decembrie 1918). Suveranii s-au angajat în acest periplu transilvănean cu scopul de a vizita noile teritorii obţinute în urma Marii Uniri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.