Prins cu detectorul de minciuni

teste-poligraf

Sesizaţi cu privire la comiterea unor infracţiuni de furt din locuinţe ori societăţi, poliţiştii sătmăreni au demarat investigaţiile, reuşind să identifice principalii suspecţi şi să recupereze o parte din bunurile furate.

Un caz deosebit, ce a necesitat o anchetă laborioasă, şi chiar supunerea suspectului la un test poligraf, a fost instrumentat de poliţiştii Secţiei 8 Gherţa Mică Poliţie Rurală. Totul a debutat în vara anului trecut, când dintr-un cabinet medical din localitatea Tarna Mare a fost sustras pe timp de noapte un laptop, medicul sesizând Poliţia, preocupat nu numai de sustragerea bunului, cât mai ales de pierderea informaţiilor importante şi a bazelor de date conţinute.

La cercetarea la faţa locului, poliţiştii Secţiei 8 au constatat că nu există nicio urmă de forţare, de pătrundere prin efracţie, singura ipoteză viabilă fiind aceea că în incintă s-a pătruns prin folosirea unor chei potrivite. Suspiciunea poliţiştilor s-a confirmat, în urma anchetei rezultând că un localnic din Tarna Mare, Viorel P., de 32 de ani, cunoscându-l pe unul dintre angajaţii cabinetului, a pătruns fără drept în locuinţa sa, în timp ce bărbatul dormea, şi i-a sustras cheile, plănuind să fure bunuri pentru a face rost de bani. A intrat apoi în cabinet şi a furat laptopul, apreciind că acesta ar fi bunul pe care l-ar putea valorifica cel mai uşor.

Deşi poliţiştii, restrângând cercul de suspecţi, au ajuns la bărbatul de 32 de ani, acesta continua să nege comiterea faptei, astfel încât pentru a demonstra comportamentul său disimulat s-a efectuat şi o testare poligraf de către ofiţerii specializaţi în această tehnică, din cadrul IPJ Maramureş.

Testul poligraf s-a dovedit şi de această dată o metodă eficientă de depistare a infractorilor, persoana suspectată de poliţişti ajungând să se destăinuie. A fost recuperat astfel şi bunul sustras, care a reintrat în posesia proprietarului de drept. Viorel P. este cercetat acum pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, dar şi a infracţiunii de violare de domiciliu, având în vedere că, pentru a dobândi cheile, suspectul a pătruns fără drept într-o locuinţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.