Judeţul Satu Mare va adera la Institutul Regiunilor din Europa

ires
Judeţul Satu Mare va adera la Institutul Regiunilor din Europa (IRE), organizaţie supra-regională, independentă politic, şi care susţine acordarea unei importanţe tot mai semnificative regiunilor şi municipalităţilor din Uniunea Europeană. Aderarea judeţului Satu Mare a fost decisă azi, 10 mai, în cadrul uni întâlniri care a avut loc la Consiliul Judeţean (CJ) Satu Mare între preşedintele Adrian Ştef şi preşedintele IRE, Franz Schausberger, la care a mai participat şi primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica.

Adrian Ştef a prezentat principalele proiecte derulate de CJ, insistând pe cel privind modernizarea Aeroportului Satu Mare, construcţia de parcuri fotovoltaice şi a staţiunii de schi de la Luna Şes şi a parcului balnear de la Beltiug. Preşedintele CJ a declarat că o prioritate pentru judeţ este construcţia centurii de ocolire a municipiului Satu Mare şi a celui de-al treilea pod peste Someş, a şoselei expres Baia Mare-Satu Mare-Nyiregzhaya, dar şi a unor parcuri logistice la graniţa cu Ungaria.

Totodată, Adrian Ştef a cerut sprijinul lui Franz Schausberger pentru încheierea unor parteneriate între Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare şi clinici din Austria.

Preşedintele IRE a declarat că va susţine încheierea unor parteneriate în vederea derulării unor proiecte privind dezvoltarea infrastructurii. În acelaşi timp, Franz Schausberger a afirmat că va facilita participarea judeţului Satu Mare la târgurile pe care IRE le organizează pentru membrii săi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.