Pensionarii vor beneficia de reduceri pentru intrarea la ştrand

pensionari

Prezent la şedinţa de Dialog Social pentru Persoanele Vârstnice, primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica a făcut câteva precizări referitoare la rezultatele negocierilor în ceea ce priveşte accesul persoanelor vârstnice în zona de agrement a Ştrandului din Satu Mare dar şi cu privire la oferirea de gratuităţi la transportul în comun.

La şedinţă au participat şi prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor (AJP), Mircea Marian dar şi şefi de instituţii cu activităţi tangente problemelor cu care se confruntă pensionarii.

În luarea de cuvânt Dorel Coica le-a transmis celor prezeţi rezultatele negocierilor purtate cu patronatul Ştrandului din Satu Mare spunând că persoanele vârstnice vor avea acces în zona de agrement contra sumei de 5 lei. „Subliniez însă un lucru. Este vorba doar despre pensionarii din municipiul Satu Mare. În prima lună accesul va fi permis pe baza actului de identitate şi a cuponului de pensie, urmând ca din luna iunie pensionarii din municipiu să beneficieze de abonamente ce vor fi eliberate în ultima săptămână a fiecărei luni”, a declarat Coica.

În ceea ce priveşte oferirea de gratuităţi pe mijloacele de transport în comun, edilul-şef al Sătmarului a declarat că a avut discuţii pe marginea acestei teme cu actuala conducere a SC Transurban SA şi s-a căzut de acord ca din semestrul II al acestui an să se elibereze abonamente în acest sens. „În luna iunie vom începe doar cu o categorie de pensionari urmănd ca pe parcurs să extindem această ofertă”, a declarat Coica.

Un alt punct de pe ordinea de zi a şedinţei de azi a fost şi cel cu privire la înfiinţarea unui Centru de zi pentru vârstnici. Mircea Marian a declarat că „suntem singurul judeţ din ţară care nu are un Centru de zi pentru vârstnici”. Dacă iniţial s-au gândit la un spaţiu la Taberele Şcolare, în ultima vreme preşedintele AJP doreşte înfiinţarea acestui centru în incinta cantinei „Unio”. Dorel Coica a promis că va face demersuri în vederea găsirii unui spaţiu în care să funcţioneze Centrul de zi.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.