Trei service-uri auto închise temporar de inspectorii OPC

service-auto

În urma controalelor efectuate la service-urile auto inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare au suspendat temporar activiatatea a trei agenţi economici din judeţ. Totodată inspectorii au aplicat amenzi pe acest segment în valoare totală de 20.000 lei.

Inspectorii CJPC au mai efectuat controale cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia consumatorilor în service-urile auto, în acest sens fiind verificaţi un număr de 14 operatori service, din care 13 cu abateri. Potrivit evidenţelor instituţiei, doi operatori economici, unul din Satu Mare, altul din Arad, cu punct de lucru în Satu Mare, la data controlului nu au prezentat autorizaţia tehnică de funcţionare eliberată de Regia Autonomă Registrul Auto Român, dar aveau depuse documentaţiile în vederea obţinerii sau reautorizării, iar un operator economic avea activitatea suspendată temporar. Totodată, alţi cinci operatori economici din Satu Mare nu prezentau durata garanţiei pentru produse şi reparaţii. La şase operatori service s-a constatat că afişarea preţului/tarifului orar, manoperă / ora de lucru (calculată conform normativelor tehnice de reparaţii / mărci, versiuni de autoturisme) nu era afişat în spaţiul de primire şi analiza comenzii service, clienţii nefiind informaţi astfel în prealabil despre costurile ce urmează să le achite. În cazul a trei operatori economici s-a constatat că modul de redactare a bonurilor de comandă nu atestă faptul că analiza comenzilor este efectuată şi că activităţile solicitate de client sunt definite, convenite şi acceptate de către acesta, astfel încât să fie respectate drepturile consumatorilor.

Totodată, inspectorii CJPC au efectuat controale şi la comercianţii de flori din Satu Mare, Verificările au scos la iveală o serie de nereguli. În urma controalelor efectuate au fost aplicate un număr de 34 de sancţiuni contravenţionale în valoare totată de 105.000 lei, fiind oprite temporar de la comercializare produse (flori la ghiveci, accesorii, obiecte decorative) în valoare de 5.534 lei.
În perioada 18-29 martie s-a desfăşurat o acţiune tematică cu privire la respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la încheierea contractelor de credit de consum, cu sau fără ipotecă, de către societăţile bancare din judetul Satu Mare. În acest sens au fost verificate un număr de 11 societăţi bancare din care la cinci s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare.

Printre neregulile găsite amintim lipsa menţiunii în contractele de credit a valorii totale plătibile de către consumator calculată la momentul încheierii contractului de credit. Pentru această deficienţă băncile au fost atenţionate în vederea aducerii la conformitate a contractelor de credit potrivit cu prevederile legale, în termen de maximum 15 zile.

Lipsa menţiunii privind termenul de notificare de zece zile de la data încheierii contractului de cesiune a cedentului, către consumator, este o altă neregulă găsită de către inspectorii CJPC. Pentru această deficienţă băncile au fost sancţionate contravenţional conform art.71 alin 4 din OUG nr.50/2010 cu modificări şi s-a dispus ca sancţiune contravenţională complementară conform art.88(1) lit d, aducerea la conformitate în termen de maximum 15 zile. În urma acţiunilor de control, cinci societăţi bancare verificate au fost sancţionate contravenţional cu avertisment şi cu amenzi în valoare de 20.000 lei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.